Femeile transgender, interzise în competiţiile feminine din Anglia şi Scoţia
Femeile transgender nu vor mai putea lua parte la competiţiile de fotbal din Anglia „începând cu data de 1 iunie 2025”, a anunţat joi Federaţia engleză de fotbal (FA), informează AFP şi EFE, conform Agerpres.
Această modificare adoptat de FA vine în urma unei recente decizii a justiţiei privind identitatea transgender.
Federaţia scoţiană de fotbal a luat o decizie similară, motivată tot de implementarea deciziei din 16 aprilie a Curţii Supreme a Regatului Unit, care a stabilit că definiţia legală a femeii din legea britanică privind egalitatea trebuie să se bazeze pe sexul biologic.
„În calitate de organism director al sportului naţional, rolul nostru este de a face fotbalul accesibil cât mai multor oameni, operând în cadrul legii şi al politicilor fotbalului internaţional definite de UEFA şi FIFA. Politica noastră actuală, care a permis femeilor transgender să participe la fotbalul feminin, s-a bazat pe acest principiu şi a fost susţinută de experţi juridici”, a precizat FA într-un comunicat.
„Aceasta este o problemă complexă, iar poziţia noastră a fost întotdeauna că, dacă există o schimbare în legislaţie, ştiinţă sau în modul în care funcţionează fotbalul de bază, o vom revizui şi vom face modificări, dacă este necesar. Decizia Curţii Supreme din 16 aprilie înseamnă că politica noastră se va schimba, iar femeile transgender nu vor mai putea juca fotbal feminin în Anglia începând cu 1 iunie”, a adăugat forul de conducere al fotbalului englez.
Conform datelor FA, în Anglia există 20 de femei transgender înregistrate în fotbalul amator şi niciuna în fotbalul profesionist.