Federaţiile mari din Germania vor portofoliu distinct pentru sport în viitorul executiv federal
Cele mai mari trei organizaţii de sport din Germania au cerut desemnarea unui ministru al sportului în noul guvern federal după alegerile generale de luna viitoare, conform agenţiei DPA, potrivit Agerpres.
În prezent, sportul este parte a portofoliului Ministerului de Interne.
Preşedintele Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), Bernd Neuendorf, preşedintele Confederaţiei Sporturilor Olimpice (DOSB), Thomas Weikert, şi responsabilul Comitetului Paralimpic German (DBS), Friedhelm Beucher, au declarat pentru săptămânalul Die Zeit că îşi doresc această schimbare.
”Avem în sfârşit nevoie de un birou unde toate nuanţele să fie puse laolaltă şi care să reprezinte interesele sportului în cabinetul federal”, a spus Bernd Neuendorf.
”Şi, asemenea culturii, ar trebui în mod ideal să fie localizat în cancelaria federală”, a adăugat acesta.
Rezultatele sportivilor germani sunt în declin de la momentul reunificării germane din 1990, iar cei trei preşedinţi vor, de asemenea, creşterea anuală a finanţării sportului de către guvern cu 2 miliarde de euro.
Bernd Neuendorf a declarat că sportul în Germania trebuie să primească, în definitiv, statutul pe care îl merită în societate.
”Sunt pur şi simplu uluit că mulţi copii din Berlin şi din alte oraşe nu sunt acceptaţi de cluburile de fotbal astăzi din cauza lipsei infrastructurii”, a spus şeful Federaţiei Germane de Fotbal.
Deopotrivă, DOSB şi DBS vor să meargă mai departe cu o candidatură planificată pentru Jocurile Olimpice şi Paralimpice din 2036 şi din 2040. Toate candidaturile germane pentru găzduirea Jocurilor Olimpice după ediţia din 1972 de la Munchen au eşuat, potrivit DPA.