Sport

FC Barcelona şi Real Madrid vor câştiga mai mult decât celelalte două semifinaliste ale Supercupei Spaniei


FC Barcelona şi Real Madrid vor împărţi mai mult de jumătate din încasările Supercupei Spaniei, care se desfăşoară săptămâna aceasta în Arabia Saudită în format de patru echipe. Şi asta indiferent de performanţele lor, scrie Marca, potrivit news.ro

Potrivit cotidianului spaniol, Barça şi Real au garantate 12 milioane de euro (şase milioane fiecare) din cele 20 de milioane de euro care revin cluburilor. Această distribuţie este independentă de rezultatul final. Orice s-ar întâmpla, chiar dacă Bilbao sau Mallorca câştigă, cei doi giganţi spanioli au garanţia că vor câştiga mai mulţi bani.

Preşedintele Ahtletic Bilbao, Jon Iriarte, a făcut apel la un model de distribuţie „mai echitabil”. „Când credem că ceva nu este corect, apărăm interesele Athletic, iar dacă facem ceva, este pentru că sperăm că se poate realiza un sistem mai corect”, a spus el.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că Kosmos, o companie condusă de Gerard Piqué, a primit 4 milioane de euro pentru că a pus federaţia spaniolă în legătură cu Arabia Saudită.

Cele două semifinale ale Supercupei Spaniei opun Bilbao şi Barcelona (miercuri, ora 21.00) şi Real Madrid şi Mallorca (joi, ora 21.00). Câştigătorii se întâlnesc în finală duminică.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button