Sport

Farul Constanţa s-a calificat în sferturile Cupei României, după un spectaculos 5-1 cu UTA


Farul Constanţa s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României la fotbal, după o victorie spectaculoasă cu UTA, 5-1 la Arad, miercuri seara, în ultima etapă din Grupa C a competiţiei.

Ionuţ Cojocaru (4, 20), Gabriel Buta (28), Eduard Radaslavescu (45) şi Iustin Doicaru (74) au marcat pentru echipa antrenată de Gheorghe Hagi, golul de onoare al arădenilor fiind semnat de francezul Lamine Ghezali (33).

Politehnica Iaşi şi FC Hermannstadt au terminat nedecis, 0-0, pe Stadionul ”Emil Alexandrescu” din Copou, astfel că sunt la egalitate perfectă pe locul secund, după Farul, cu 5 puncte şi golaveraj 3-2.

Pentru stabilirea celei de-a doua echipe calificate în sferturi probabil va fi necesară disputarea unui baraj între Poli Iaşi şi FC Hermannstadt.

Rezultatele înregistrate miercuri în Grupa C:

AFC UTA Arad – Farul Constanţa 1-5 (1-4), Arena ”Francisc Neuman” – Arad

Au marcat: Lamine Ghezali (33), respectiv Ionuţ Cojocaru (4, 20), Gabriel Buta (28), Eduard Radaslavescu (45), Iustin Doicaru (74).

Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov); arbitri asistenţi: Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca), Alexandru Vodă (Alba Iulia); al patrulea oficial: Sorin Vădana (Cluj-Napoca)

Observatori: Teodora Albon (Cluj-Napoca) – CCA, Duras Mihai (Bucureşti) – FRF

ACSM Politehnica Iaşi – AFC Hermannstadt 0-0, Stadion ”Emil Alexandrescu” – Iaşi

Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: George Florin Neacşu (Câmpulung Muscel), Romică Bîrdeş (Piteşti); al patrulea oficial: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)

Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) – CCA, Dragoş Ionescu (Bucureşti) – FRF

CS Sănătatea Servicii Publice – CS Unirea Ungheni 1-1 (0-1), Cluj Arena – Cluj-Napoca

Au marcat: Cătălin Creţ (63), respectiv Damian Cimpoeşu (autogol, 1).

Arbitru: George Cătălin Roman (Timişoara); arbitri asistenţi: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj), Emeric Tocai (Sibiu); al patrulea oficial: Raul Sebastian Bădărău (Hunedoara)

Observatori: Ioan Onicaş (Zalău) – CCA, Cristian China (Baia Mare) – FRF

Clasament

loc echipa M V E Î GM-GP P

1 Farul Constanţa 3 1 2 0 7-3 5

2 FC Hermannstadt 3 1 2 0 3-2 5

2 Politehnica Iaşi 3 1 2 0 3-2 5

4 Sănătatea Servicii Publice 3 0 2 1 3-4 2

4 CS Unirea Ungheni 3 0 2 1 3-4 2

6 UTA Arad 3 0 2 1 3-7 2

Notă: Primele două clasate din fiecare grupă se califică în sferturile de finală.

Legendă: M – meciuri, V – victorii, E – egaluri, Î – înfrângeri, GM – goluri marcate, GP – goluri primite, P – puncte




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button