FACIAS obține o victorie importantă în războiul pentru drepturile muncitorilor români din străinătate
Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a repurtat o victorie importantă, în lupta pentru apărarea drepturilor muncitorilor români din străinătate. Abia după ce a fost dat în judecată de FACIAS și ani întregi de întârzieri, Guvernul României a demarat procedurile pentru modificarea normelor de aplicare ale Legii nr. 156/2000 privind protecția muncitorilor români din străinătate.
„Lipsa normelor de aplicare a expus muncitorii români unor riscuri majore, inclusiv contracte de muncă abuzive din partea agențiilor de plasare a forței de muncă, condiții precare de lucru și imposibilitatea de a beneficia de protecție juridică adecvată din partea statului român.
Gravitatea situației este confirmată de cel mai recent caz din Spania, unde 52 de muncitori români au fost exploatați și ținuți în condițiile inumane pe o plantație. Aceștia au fost recrutați din România sub promisiunea unor salarii atractive și condiții de muncă decente, însă, odată ajunși acolo au rămas fără acte de identitate, ulterior, fiind supuși unor abuzuri grave și obligați să trăiască în barăci insalubre, fără acces la condițiile minime de trai.
La ultimul termen de judecată din ianuarie 2025, FACIAS a susținut în fața instanței necesitatea urgentă a emiterii normelor metodologice, argumentând că, în lipsa lor, legea rămâne inaplicabilă, iar cetățenii români care muncesc în străinătate continuă să fie expuși riscurilor și abuzurilor. Totodată, FACIAS a explicat magistraților că inacțiunea Guvernului nu doar că încalcă obligațiile legale ale acestuia, dar și contribuie direct la perpetuarea abuzurilor asupra românilor din străinătate, lipsindu-i de un mecanism eficient de protecție.
Pe 22 ianuarie 2025, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a publicat un proiect de Hotărâre de Guvern pentru modificarea și completarea normelor metodologice ale Legii nr. 156/2000, iar FACIAS va monitoriza etapele de adoptare a acestuia fără a exista alte tergiversări.
Muncitorii români au nevoie de protecție reală și este imperativă o reglementare mai strictă a activității agențiilor de plasare a forței de muncă, precum și aplicarea unor sancțiuni drastice împotriva celor care nu respectă legea, lăsând astfel loc posibilelor abuzuri asupra românilor”, transmite FACIAS într-un comunicat de presă.