experiențele stranii ale unor români la spectacole de teatru

Teatrele și sălile de spectacole, altădată inima vieții culturale urbane, își pierd treptat relevanța în era digitală. Din ce în ce mai mulți români rememorează pe rețelele sociale vremurile în care mersul la teatru era o obișnuință, recunoscând că, astăzi, timpul și atenția lor sunt direcționate spre activități mai rapide, mai comode și, adesea, mai practice.

Oravița, un oraș din Banatul montan cu mai puțin de 10.000 de locuitori este locul celui mai vechi teatru, înființat pe teritoriul României la începutul secolului al XIX-lea. De-a lungul timpului, peste 200 de instituții teatrale au fost construite în orașele țării, cele mai faimoase fiind teatrele marilor orașe, unele cu o activitate aproape neîntreruptă în ultimele două secole.

Interesul pe care îl acordă românii activităților culturale, teatru și cinema, s-a diminuat în ultimii ani, arată cele mai recente statistici publicate de Comisia Europeană. Conform datelor Eurostat din 2022, România înregistrează una dintre cele mai scăzute rate de participare la activități culturale din Uniunea Europeană.

Doar 22,2 la sută dintre românii cu vârsta de cel puțin 16 ani declarau că au participat la cel puțin o activitate culturală în ultimele 12 luni, comparativ cu media europeană mai ridicată. În UE, doar bulgarii par să acorde un interes mai scăzut teatrului, operei și cinematografelor, arată raportul publicat în 2024.

În ultimii ani, mai multe teatre, case de cultură și săli de spectacole din România au trecut prin ample transformări, fiind restaurate cu fonduri europene și redate activităților culturale, după perioade îndelungate în care nu au putut fi folosite. Investițiile au avut loc atât în orașe mari cu o tradiție solidă a teatrului, ca București, Cluj-Napoca și Timișoara, dar și în localități mai mici ca Hunedoara, Deva și Oravița.

Teatrul din Oravița. Sursa: Wikipedia

În alte orașe, vechile clădiri ale teatrelor și sălilor de spectacole, unele monumente istorice, au rămas pustii de mai mulți ani. În deceniile de comunism, își amintesc localnicii, erau ceva mai animate: pe lângă evenimentele organizate de teatrele mari în provincie, scenele lor erau ocupate adesea de trupele de teatru, corurile și ansamblurile artistice locale ori ale întreprinderilor din orașelor muncitorești.

Cât de atractiv mai este teatrul pentru români

În era digitală, pentru numeroși români participarea la spectacolele de teatru a devenit lipsită de interes.

Un român contrariat că partenera sa a refuzat să îl însoțească la teatru, motivând că s-ar plictisi, i-a invitate pe utilizatorii platformei online Reddit își povestească experiențele la teatru. Unii și-au amintit cu entuziasm ultimele piese văzute, în timp ce alți români au catalogat teatrul ca fiind o formă de artă pentru snobi, care le-ar răpi timp prețios și i-ar plictist, scrie adevarul.ro.

„Îmi place să merg la teatru, cât de fascinant mi se pare modul în care regizorul, împreună cu actorii și scenograful, pot să creeze întregi lumi pe o scenă, fix în fața noastră. Să vezi cum dintr-un decor simplu prinde viață o lume întreagă e ceva ce nu-mi oferă niciun film. E viu. E acum”, povestește un român, pe Reddit.

La teatru, ai doar spațiul scenei și imaginația, iar faptul că un regizor poate crea o lume completă în aceste limite i se pare incredibil unui român.

„Fiecare reprezentație e unică. Dacă actorii sunt buni, parcă simți și tu ce simt ei”, crede acesta.

„Sunt într-un domeniu foarte sobru și mi se pare hrană pentru minte și suflet să evadez uneori în altă lume, printr-o piesă de teatru bună. Artele sunt pentru suflet, pentru echilibru. Nu toată lumea trebuie să le aprecieze, dar e trist când sunt respinse fără măcar o încercare sinceră”, a scris un alt pasionat de teatru.

„Mulți ani am crezut că teatrul nu e pentru mine. Când eram copil am fost la o piesă nepotrivită vârstei mele și m-am plictisit groaznic. Dar mulți ani mai târziu am fost din nou, la o comedie cu George Ivașcu. M-am distrat enorm și de atunci am prins drag. Weekendul viitor merg cu copilul la Nottara și abia așteptăm amândoi”, a mărturisit alt român.

Nemulțumiți de atmosfera de la teatru

Alții afirmă că privesc teatrul cu indiferență, dar au vizionat piese, pentru a le face pe plac apropiaților lor.

„Să fiu sincer, teatrul mă plictisește. Nevasta-mea încearcă de ani de zile să mă convingă să merg, dar nu mă regăsesc. Am fost acum vreo 4-5 ani, încercam să mă culturalizez. Am vrut să merg la baie și toată lumea s-a uitat la mine de parcă înjuram actorii. A fost ultima oară. Prefer altceva în acest timp”, a relatat un alt internaut.

„Nu pot sta nemișcat două ore într-o sală mare. Prefer filmele. Nu mai merg la teatru de când eram mică. Mi se pare că e ceva plictisitor și pretențios. Arta, în forma aia, e pentru snobi”, crede un alt român.

Alt internaut spune că prietenii care îl însoțeau la teatru voiau doar să se pretindă cultivați, în schimb vorbeau disprețuitor despre cei care nu mergeau.

„Sunt mulți care merg la teatru doar ca să pozeze în intelectuali. Același tip de public de la vernisaje și concerte de la Ateneul Român. Multă spoială, puțină profunzime”, crede acesta.

Pentru alți români, costul biletelor a fost o problemă. Este mai mare decât cel al unui bilet la cinema, iar regulile de comportament al spectatorilor sunt mai stricte, consideră unii români.

„N-am fost niciodată la teatru, pentru că mi se pare prea scump biletul. La cinema e mai accesibil și mai comod”, a spus un român, nemulțumit de prețul biletelor.

Alții s-au plâns de lungimea unor piese de teatru pe care le-au văzut recent.

„Sunt foarte multe piese acum, mai ales la teatrele mari, care sunt de o mediocritate incredibilă. La unele m-am întrebat de ce am pierdut trei ore din viață. Pentru orice spectacol tras de păr se găsesc pe net oameni care îl ridică în slăvi. Dar când mergi, realizezi că tot ce ți-au promis este fum”, consideră unul dintre aceștia.

Nu toate piesele merită entuziasmul cu care sunt promovate, afirmă un alt român.

„Ultima dată când am fost la teatru, piesa a durat patru ore. Patru! Am crezut că mor. Era o poveste trasă de păr, lungită inutil”, adaugă acesta.

Plecarea din sală, răspunsul controversat al spectatorilor nemulțumiți

Și vulgaritatea unor piese a fost adesea criticată. Unele piese considerate vulgare au stârnit reacții aprinse pe rețelele sociale.

„Adoram teatrul, până să înceapă să fie pângărit cu vulgaritate. La una dintre piese, plecau oamenii din sală cu zecile. M-am simțit jenată. Am fost la piese în care actorii se dezbrăcau complet, simulau scene sexuale pe scenă. Nu asta caut eu într-un act artistic. Nu mai merg dacă nu e ceva cu adevărat excepțional”, a scris un alt român.

O pasionată de teatru s-a plâns de dezamăgirea pe care a avut-o ca spectator la o piesă jucată în Teatrul Național București.

„Am ieșit după 40 de minute. Atât am rezistat la acel spectacol. Urletele și agresivitatea aruncată, nu jucată, ci trăită de actori m-au făcut să cedez. Oare trebuie să se zvârcolească actorul ca să pricepem ideea?”, s-a întrebat aceasta.

Mesajul ei, publicat pe grupul de Facebook „Mergem la teatru”, a stârnit un val de reacții. Numeroși români au criticat gestul acesteia, considerându-l sfidător.

„În primul rând, nu se iese din sala de spectacol pentru că nu vă place spectacolul. Unde e respectul față de actori, față de întreaga echipă a instituției, față de ceilalți spectatori? Ieşi afară doar dacă îți este rău, dacă s-a întâmplat ceva nasol. Nu ieşim aşa din plictiseală”, susține unul dintre aceștia.

E dreptul spectatorului să iasă din sală dacă nu suportă, nu îi place sau nu rezonează cu ceea ce vede. Artistul – fie regizor, actor sau muzician – poartă responsabilitatea pentru mesajul și energia pe care le transmite, afirmă o actriță, pe grupul de Facebook. .

„Există o tendință vizibilă de a șoca, dar mă întreb sincer câți își asumă cu adevărat efectele acelui șoc. Am văzut spectacole grotesc de vulgare, atât în țară, cât și în străinătate. Dar arta înseamnă să arunci cu violență și vulgaritate pe pereți? În altă ordine de idei, nu am trăit niciodată experiența ca lumea să plece din sală în timpul unui spectacol în care joc. Presupun că este dureros pentru actori. Dar, dincolo de orice, spectatorul are acest drept – să aleagă. Să plece. Să nu fie judecat pentru asta”, concluzionează aceasta.