‘Există o ofertă pe masă’
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a insistat vineri că Ucraina a respins propunerea sa de încetare a focului în războiul provocat de invazia rusă, precum şi un schimb de prizonieri în perioada Crăciunului, informează EFE, conform AGERPRES.
„Există o ofertă pe masă pentru ca, cel puţin de Crăciun, să nu moară nimeni pe front”, a declarat vineri premierul Orban la postul public de radio Kossuth.
Potrivit premierului, „una dintre părţi a acceptat această ofertă, cealaltă nu”, făcând aluzie la faptul că Moscova sprijină propunerea Ungariei.
Viktor Orban a informat miercuri că l-a sunat pe preşedintele rus, Vladimir Putin, pentru a-i propune acest armistiţiu şi schimbul de prizonieri de război. În aceeaşi zi, şeful guvernului ungar a declarat că este „trist că preşedintele Zelenski a respins-o”.
Rusia, care a ocupat ilegal peninsula ucraineană Crimeea în 2014 şi a lansat o invazie pe scară largă în 2022, a asigurat că „sprijină pe deplin” eforturile Ungariei, care urmăresc „căutarea unei reglementări paşnice”.
Guvernul de la Kiev neagă
Guvernul de la Kiev a negat că a respins iniţiativa de încetare a focului de Crăciun şi a adăugat că „partea ungară nu s-a consultat cu Ucraina”, potrivit portalului Portfolio.hu.
Preşedintele Zelenski i-a răspuns premierului ungar că „nu pot exista discuţii despre războiul pe care Rusia îl poartă împotriva Ucrainei fără Ucraina”.
„Diplomaţia este ceva complicat, nu voi vorbi despre asta acum”, a adăugat vineri Orban, care a declarat că ţara sa „a făcut tot ce poate face o ţară creştină în această situaţie”.
Premierul Ungariei a avut mai multe întâlniri cu Rusia şi China, precum şi cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump, în cadrul a ceea ce el numeşte o „misiune de pace”. Mai mulţi lideri din state membre UE şi instituţii europene l-au criticat pe premierul Viktor Orban pentru aceste negocieri şi au indicat în mod clar că oficialul ungar nu acţionează în numele UE.