Eugen Neagoe – Eu am vorbit de peste o lună cu oamenii care conduc destinele clubului, dar nu am văzut nicio reacţie
Eugen Neagoe, antrenorul echipei Gloria Buzău, a atacat conducerea clubului buzoian şi a declarat că vor fi jucători care nu vor mai primi şansa să fie titulari.
„După prima repriză, nu putem emite pretenţii, pentru că am jucat foarte slab. Am fost nevoit să fac foarte multe schimbări. Sunt dezamăgit de unii jucători, pentru că au avut o şansă pe care nu o să o mai aibă, să joace în Giuleşti, pe un gazon foarte bun. N-au profitat de şansa pe care au avut-o şi nu vor mai avea alta. La fotbal e concurenţă mare şi trebuie să profite de şansele pe care le au. Anumiţi jucători nu au profitat şi am pierdut jocul.
În repriza a doua am echilibrat, am controlat, am avut o posesie, dar nu am reuşit să marcăm. Ăsta este fotbalul. Au fost greşeli foarte mari.
Eu am vorbit de peste o lună cu oamenii care conduc destinele clubului, dar, nicio reacţie. Chiar nu ştiu ce se va întâmpla în continuare, dacă oamenii care conduc acest club se vor hotărî să facă ce trebuie sau nu.
Eu îmi voi face meseria, fac tot ce depinde de mine să rămânem în prima ligă. Nu suntem departe în acest moment, suntem destul de aproape, Botoşaniul are două puncte în faţa noastră şi nu e nimic pierdut în acest moment. Dacă oamenii care conduc clubul se hotărăsc să mergem pe drumul corect, e bine. Eu îmi doresc să ajut această echipă să rămână în prima ligă”, a declarat Eugen Neagoe.
Echipa Gloria Buzău a pierdut luni seara, în Giuleşti, meciul disputat în compania formaţiei Rapid Bucureşti, scor 0-2.