Eu sunt deja președintele României
Călin Georgescu susține că, moral, el este deja președinte al României pentru că ”poporul român s-a trezit în conștiință”. Georgescu arată că îi pare rău de toți românii care au acum de suferit pentru că îl susțin, dar în aceleași timp se delimitează de influencerii de pe TikTok, care l-au sprijinit în campania electorală.
Întrebat dacă mai speră să ajungă președinte al României, Călin Georgescu a spus: ”Sigur că da. Sunt deja!”.
Se delimitează de influencerii de pe TikTok
Călin Georgescu susține că nu-i cunoaște pe influencerii care au declarat că au primit bani pentru a-i face campanie electorală.
„Nu-i cunosc, nu am nicio legătură cu ei. Foarte bună întrebare. Nu-i cunosc. Îmi pare rău însă de tot ceea ce suferă fiecare cetățean român, mai ales astăzi. Am înțeles și eu ce verificări s-au făcut, abuzive, evident, și practic au speriat lumea în ultima instanță. Însă cu siguranță că pot să ia orice, dar sufletul romanului nu au cum să-l ia”, a spus Georgescu, la Realitatea PLUS.
Georgescu: Este momentul ca toți să ne exprimăm
„Noi suntem cei mai în măsură să schimbăm acest lucru și noi deja suntem. Asta am spus. Poporul român s-a trezit în conștiință. Este momentul să continuăm pe aceiași cale, să nu ne lăsăm, să fim într-o lucrare, cum spuneam, toți împreună și să ne adunăm câți mai mulți. De aceea a fost și apelul meu inclusiv la politicieni și inclusiv la oamenii de afaceri. Tocmai din acest motiv. Este momentul ca toți să ne exprimăm astăzi, nu doar eu și cu dumneavoastră și încă câțiva”, a mai spus Călin Georgescu.