‘Este halucinant. Să explice de ce a pus Serbia pe primul loc’
Declarațiile recente ale fostului premier Victor Ponta, care a povestit cum, în timpul inundațiilor din 2014, a ales deliberat să sacrifice sate românești pentru a preveni revărsarea Dunării în capitala Serbiei, au stârnit un val de reacții dure pe scena politică. Printre cele mai tranșante poziții se numără cea a primarului general al Capitalei și candidat la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan.
„Este halucinant să auzim astăzi că, în plină funcție de prim-ministru, Victor Ponta a ales să provoace pagube pe teritoriul României pentru a salva Belgradul. Și mai grav este că acum, cu nonșalanță, ne spune că pentru această ‘ispravă’ a primit cetățenia sârbă – alături de actorul pro-rus Steven Seagal, cetățenie pe care nici măcar nu a considerat necesar să o returneze”, a declarat Nicușor Dan.
Într-o critică directă la adresa campaniei electorale a fostului premier, desfășurată sub sloganul „România pe primul loc!”, Nicușor Dan atrage atenția asupra contrastului flagrant dintre mesajul public și faptele asumate: „Suveranistul Victor Ponta să le spună românilor de ce a ales să pună Serbia pe primul loc – când a hotărât unde să direcționeze apele Dunării, când a acceptat o a doua cetățenie și când și-a găzduit prietenii fugari, căutați de justiția din România, pe teritoriul sârb”.
Primarul Capitalei cere, de asemenea, transparență totală din partea actualului guvern: „Îi solicit lui Marcel Ciolacu să publice și să desecretizeze toate documentele care au stat la baza deciziilor luate de Guvernul Ponta în timpul acelor inundații. Românii au dreptul să cunoască adevărul. Ce documente au justificat alegerea de a distruge sate românești în loc să se ia alte măsuri?”