Sport
Erling Haaland semnează un contract pe 10 ani cu Manchester City, rămânând până în 2034
Erling Haaland a semnat un nou contract, pe 10 ani, cu Manchester City, ceea ce înseamnă că va rămâne la club până în 2034, a anunţat vineri gruparea din Premier League.
Contractul lui Haaland urma să expire în iunie 2027, dar jucătorul de 24 de ani ar putea rămâne la club până la vârsta de 34 de ani, scrie news.ro.
Norvegianul, care a fost achiziţionat de la Borussia Dortmund în 2022, a marcat 111 goluri în 126 de meciuri pentru City, câştigând tripla Premier League, FA Cup şi Liga Campionilor în sezonul său de debut sub conducerea tehnicianului Pep Guardiola.
„Sunt super mândru şi fericit. A fost o decizie uşoară. Sunt încântat. Acum mă pot concentra pe deplin pentru a deveni mai bun, pentru că voi rămâne aici mult timp”, a declarat Haaland.
Haaland a bătut recorduri în primul său sezon în Anglia, marcând 36 de goluri în campania sa de debut în Premier League şi 52 în toate competiţiile.