Stiri TV

‘ Eram un simplu cetățean care…’


Dragoș Sprînceană, omul de afaceri vehiculat drept ‘emisarul lui Ciolacu în SUA‘ , a confirmat că nu deține niciun angajament oficial din partea Guvernului sau a altor instituții ale statului român.

„Domnul Ciolacu are dreptate. Nu am nici un angajament oficial. Tehnic sunt doar un simplu cetățean care ajută România. Nu am ajuns în nicio situație. Eram un simplu cetățean care ajutam România și ieri. Sunt un simplu cetățean care ajută România și astăzi”, a spus Sprînceană în exclusivitate pentru DC News.

Premierul Marcel Ciolacu a respins ideea că Dragoș Sprînceană ar fi „un emisar” al său, însă a recunoscut că a discutat cu acesta în contextul inițiativelor de a promova imaginea României în cercuri politice din SUA: „Cu domnul Dragoș Sprînceană am avut o discuție telefonică, cred că pe la 5 dimineața, ca să ne potrivim cu fusul orar. L-am rugat să vorbească despre România în contextul contactelor pe care le are în Partidul Republican”.

Vezi și: Se conturează un nou candidat pentru Palatul Cotroceni. Este un afacerist prosper și om de bază al lui Donald Trump. Ce spune despre Călin Georgescu

Ciolacu a explicat că nu există un mandat oficial, întrucât „reprezentanții oficiali ai Guvernului se numesc prin hotărâri, nu prin discuții informale”, iar în cazul de față este vorba despre o acțiune voluntară, fără cheltuieli din bani publici.

Reacția vine după ce premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă este sau nu de acord cu declarațiile făcute de Sprînceană la Digi24, în care acesta sugera că administrația Trump ar trebui să ignore pozițiile pro-Ucraina exprimate de la București în lipsa unui președinte ales. Sprînceană a făcut referire în mod special la declarațiile lui Ilie Bolojan, actual președinte interimar al României.

Într-o postare publică, premierul a ținut să precizeze că „părerile exprimate de diverși cetățeni români fără calitate oficială sunt personale și nu reflectă poziția statului român”, subliniind că pozițiile oficiale se comunică prin canalele instituționale, în colaborare cu Președinția și Ministerul de Externe.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button