Equinor obţine două miliarde de dolari în urma vânzării de active
Equinor a finalizat planificata vânzarea a activelor sale din Nigeria şi Azerbaidjan, pentru suma totală de până la două miliarde de dolari, ieşind după aproximativ 30 de ani din cele două ţări, a anunţat luni firma norvegiană de petrol şi gaze, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Tranzacţiile, anunţate pentru prima dată în 2023, vor majora fluxul de numerar în trimestrul patru şi sunt în linie cu strategia Equinor de optimizare a portofoliului său internaţional, se arată într-un comunicat al grupului.
„Ieşirea de pe aceste pieţe permite grupului să-şi extindă investiţiile în ţări în care Equinor poate adăuga cea mai mare valoare şi construi un portofoliu internaţional mai robust”, a precizat compania fără a da detalii.
Anterior, Equinor anunţase că vrea să-şi majoreze producţia pe plan internaţional cu aproximativ 100.000 barili echivalent petrol pe zi (boed) până în 2030 explorând şi exploatând noi zăcăminte în Brazilia, Marea Britanie şi Statele Unite.
În Nigeria, Equinor a vândut o participaţie de 20,21% în zăcământul petrolier Agbami operat de Chevron firmei Chappal Energies, pentru aproximativ 1,2 miliarde de dolari.
În Azerbaidjan a vâbdut o participaţie de 7,27% în zăcământul Azeri Chirag Gunashli (ACG), o participaţie de 8,71% în conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC) şi o participaţie de 50% în proiectul Karabagh către SOCAR şi ONGC (India), suma totală fiind de 745 milioane de dolari.
În primele trei trimestre din acest an, producţia netă a Equinor în Azerbaidjan şi Nigeria s-a situat la 24.600 şi, respectiv, 17.700 barili echivalent petrol pe zi.