Economia mondială în pericol! Georgieva cere acțiuni rapide
Directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Kristalina Georgieva, a cerut ţărilor să acţioneze „rapid” pentru rezolvarea disputelor comerciale care ameninţă creşterea economiei mondiale, transmit AP şi Reuters, conform AGERPRES.
Impredictibilitatea provocată de campania agresivă a preşedintelui Donald Trump de a taxa importurile străine determină companiile să-şi amâne investiţiile, iar consumatorii sunt reticenţi cu cheltuielile. „Incertitudinea dăunează afacerilor”, le-a spus joi jurnaliştilor Georgieva, la conferinţa de presă din timpul reuniunile de primăvară ale Fondului Monetar Internaţional şi ale Băncii Mondiale (21-26 aprilie).
Declaraţia vine la două zile după ce FMI a înrăutăţit previziunile privind creşterea economiei mondiale în 2025. Organizaţia de creditare alcătuită din 191 de ţări, care caută să promoveze creşterea globală, stabilitatea financiară şi să reducă sărăcia, a revizuit semnificativ în scădere estimarea pentru Statele Unite, avertizând ca şansele intrării în recesiune au sporit de la 25% la aproximativ 40%.
Avertisment pentru țările sărace
Efectele negative asupra economiei de pe urma conflictului comercial se vor resimţi în special în ţările sărace, care nu au bani să compenseze pagubele, a avertizat Georgieva.
Oficialul a adăugat că Fondul Monetar Internaţional va încorpora temerile exprimate de Scott Bessent, secretarul Trezoreriei americane, în politicile instituţiei, apreciind că FMI este o organizaţie asociativă şi face ceea ce doresc membrii săi.Miercuri, Bessent a cerut Fondului Monetar Internaţional şi Băncii Mondiale să-şi reorienteze atenţia spre misiunile lor de bază, de dezvoltare şi stabilitate macroeconomică, spunând că acestea s-au implicat prea mult în probleme cum ar fi schimbările climatice, ceea ce le-a redus eficacitatea.
Georgieva a spus că FMI preţuieşte vocea SUA, cel mai mare acţionar al său, şi a salutat sprijinul continuu al lui Bessent.
În privinţa problemei schimbărilor climatice, Georgieva a explicat că FMI nu are proprii experţi pe probleme de mediu, dar ţările care se confruntă cu fenomene meteo extreme au nevoie de sprijinul macroeconomic oferit de FMI.