‘E pur și simplu, o soluție aberantă. Procesul electoral merge mai departe’
„Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiție”, spune fostul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, după ce un judecător al Curții de Apel Ploiești a decis suspendarea executării hotărârii prin care CCR a anulat alegerile prezidențiale.
Alina Gorghiu spune că din punct de vedere juridic e imposibil de explicat „o asemenea minune”.
„E pur și simplu, o soluție aberantă care decredibilizează justiția profesionistă. Nu poate avea nicio consecință. Dar, sigur, toată propaganda izolaționiștilor va spune: uite, vom avea turul 2 înapoi!”, spune Aloina Gorghiu, pe Facebook.
Potrivit fostului ministru, decizia poate fi atacată „chiar imediat” la ÎCCJ, „chiar dacă nu e motivată și se poate cere suspendarea ei, a hotărârii Curții”.
„Procesul electoral merge mai departe. E în baza unei alte HG. E o procedură diferită, pendinte, neanulată. Orice persoană interesată poate ataca. Hotărârile CCR sunt definitive și obligatorii pentru toată lumea, indiferent de ce zice oricine, chiar dacă e o instanță. Una care nu știe carte. CCR nu se supune legii contenciosului administrativ în ceea ce privește hotărârile pronunțate”, a mai spus Gorghiu.
Judecătorii au suspendat decizia CCR de anulare a alegerilor: Decizia înseamnă ‘Turul II înapoi’
Curtea de Apel Ploiești a decis suspendarea hotărârii până la soluționarea definitivă a cauzei.
„Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru”, este minuta deciziie Curții de Apel Ploieșt.
Decizia Curții de Apel Ploiești este cu drept de recurs la Instanța Supremă în 5 zile de la pronunţare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti.