Dopajul era ‘cultural’, susţine Vincenzo Nibali, câştigător al Turului Franţei în 2014
Fostul ciclist italian Vincenzo Nibali, câştigător al Turului Franţei în 2014, a vorbit despre dopaj într-un interviu pentru Corriere della Sera, el afirmând că a fost învins de trişori, relatează cotidianul elveţian Le Matin.
„Mi-au percheziţionat maşina, telefonul şi sunt sigur că mi-au percheziţionat şi casa pentru a găsi dovezi care nu existau”, a declarat Vincenzo Nibali, în vârstă de 40 de ani, unul dintre cei mai mari ciclişti din deceniul trecut, care a câştigat mai ales Turul Franţei în 2014, Turul Italiei în 2013 şi 2016 şi Turul Spaniei în 2010, potivit Agerpres.
Italianul nu a fost depistat pozitiv niciodată în cariera sa.
„Nu m-am dopat niciodată în viaţa mea şi nici măcar nu m-am gândit să fac asta. Am fost testat de un milion de ori, ei pot testa eprubete peste o sută de ani”, a spus el.
Un scandal de dopaj a afectat însă în 2015 echipa Astana, cu care a fost sub contract din 2013 până în 2016. „Eu câştigam, eram italian şi şeful echipei mele, Aleksandr Vinokurov, avea un trecut ambiguu’, a rezumat el. Cicliştii erau ţinte uşoare”, a rezumat Nibali acea situaţie.
„Rechinul din Messina” nu este însă naiv şi ştie foarte bine că unii dintre adversarii săi nu au fost curaţi: „Era ceva cultural. Am fost învins de nişte dopaţi.”
El dă ca exemplu cursa Liege-Bastogne-Liege din 2012, unde a terminat pe locul al doilea în spatele lui Maxim Iglinski, kazahul care a fost suspendat în 2014 după ce a fost depistat pozitiv la EPO. Sau La Vuelta din 2010, pe care a câştigat-o fiind mai rapid cu 41 de secunde ca spaniolul Ezequiel Mosquera, care a fost în cele din urmă descalificat şi suspendat pentru dopaj.
Potrivit lui Vincenzo Nibali, lumea ciclismului a evoluat totuşi pozitiv la acest capitol. „Următoarea generaţie a schimbat mentalităţile, iar dacă ciclismul este curat astăzi, cred că este şi datorită nouă”, a spus cel care s-a retras în 2022.