Sport

Din dragoste pentru cai vrea să devină medic veterinar!

A făcut gimnastică și dansuri, dar iubirea pentru animale a adus-o la sportul ecvestru. Ioana Popescu ia startul în probele de sărituri peste obstacole de mai bine de 5 ani și recunoaște că alocă cea mai mare parte a timpului celor 2 cai pe care-i deține.

Ioana Popescu are 17 ani și s-a apucat de sportul ecvestru la 7.

“Părinții mei mă duceau în parc și am vrut să mă plimb cu poneiul. M-am plimbat o data, m-am plimbat de 10 ori, de 20. Asta se întâmpla în fiecare zi. La 7 ani, ai mei mi-au făcut o surpriză și m-au dus la un centru de echitație și am luat o oră de agrement”, a spus Ioana Popescu, sportivă legitimată la Clubul Eden Ranch.

Tânăra, care înainte de echitație a mai practicat gimnastica artistică și dansul modern, spune că întâlnirea dintre ea și cai a fost dragoste la prima vedere.

“Îmi place adrenalina, mai ales că aceasta este pasiunea mea. Mi-am găsit în acest sport un obiectiv. Vreau să ajung cât mai departe posibil”, a mai declarat Ioana.

content-image

Din dragoste pentru cai sportiva s-a gândit și ce facultate vrea să urmeze după ce va termina liceul.

“Aș vrea să merg pe partea de medicină veterinară”, a dezvăluit sportiva.

Acum, Ioana are 2 cai pe care îi iubește la nebunie și pe care îi răsfață.

„Le dăm trituri, îi plimbăm, le facem masaj, dușuri reci, vara mai ales. Stăm cât mai mult cu ei. Când trecem pe lângă ei îi strigăm, ne apreciază, se vede că ne caută din priviri”, a mai spus Ioana Popescu.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button