Din Alpi până în Himalaya încălzirea globală modifică granițele

Schimbările care încep în gheața de pe vârfurile lanțurilor muntoase înalte sunt în cascadă la altitudini mai joase. Pe măsură ce lumea se încălzește, ghețarii schimbă granițele, mijloacele de trai și formele munților de-a lungul drumului, notează BBC.

Este o zi însorită de toamnă și merg pe o pantă stâncoasă lângă un ghețar la aproximativ 3.000 m  deasupra nivelului mării, la granița dintre Austria și Italia. Alături de mine se află Paul Grüner, proprietarul unui refugiu montan din partea italiană, care are vedere la ghețar. Doi ibexi bruni – un tip de capră de munte sălbatică – pasc liniștit lângă un lac glaciar turcoaz, cu coarnele lor lungi și curbate care ies cu privirea între stânci. La picioarele noastre, un versant sudic coboara in Italia, iar pe cealalta parte, un versant nordic este orientat spre Austria. În apropiere, un indicator din lemn bătut de vreme cu o săgeată scrie „Grenze / Confine” – adică „graniță”, în germană și italiană, ambele fiind vorbite în această zonă multilingvă.

Grüner, care conduce refugiul din anii 1980, m-a invitat aici să-mi arate cât de mult s-a diminuat ghețarul, numit Hochjochferner, din cauza încălzirii globale. O consecință uluitoare: apa sa de topire, care se scurgea atât în ​​Austria la nord, cât și în Italia la sud, acum se varsă într-o singură țară, Austria. Asta pentru că partea de sud a ghețarului s-a retras mult mai dramatic decât partea de nord și acum a dispărut, spun cei familiarizați cu ghețarul. Este doar un exemplu al modului în care schimbările climatice remodelează profund munții – cu consecințe de amploare pentru orice, de la relațiile de frontieră, la pericole precum căderea pietrelor, până la aprovizionarea cu apă a Europei.

„Când eram copil, ghețarul acoperea toată creasta, iar apa de topire de pe acea parte curgea în Italia”, spune Grüner, care a crescut în zonă, făcând semn spre versantul orientat spre sud. Acea pantă este acum stâncoasă și goală. „Și acum curge aici în jos și în Austria”, adaugă el și semnează spre panta de sub picioarele noastre, care arată în jos spre acea țară.

Adaptarea granițelor

„Aici, în Alpi, una dintre cele mai izbitoare consecințe ale pierderii ghețarilor este diferența de apă de topire. De exemplu, atunci când apa coboară brusc pe partea „greșită” a unui munte și apoi lipsește pe cealaltă parte”, spune. Andrea Fischer, glaciolog și vicedirector al Institutului de Cercetări Montane Interdisciplinare de la Academia Austriacă de Științe. Așa s-a întâmplat cu Hochjochferner, spune ea. „Din cauza retragerii ghețarului, apa de topire nu mai curge în jos spre sud, ci, în schimb, curge spre nord, spre Austria”.

Când un ghețar în retragere se află la o graniță națională, consecințele pot chiar redesena harta politică.

„Din 2022, am avut pierderi extreme de ghețari, mult mai mult decât în ​​anii extremi anteriori”, spune Fischer. „Pierderea este deosebit de mare la altitudini mari și acolo tind să fie granițele”.

Granița dintre Austria și Italia a fost trasată în 1919, după ce țările au purtat un război la înălțime. Crestele muntoase definesc părți ale graniței, în timp ce alte părți sunt definite de linii drepte între vârfuri, spune Fischer. Deci, dacă un vârf se prăbușește sau crestele înghețate se topesc, „poate afecta granița și o poate determina să se schimbe”, spune ea.

Cele două țări au recunoscut rolul topirii ghețarilor în tratatul lor de frontieră din 2006, care afirmă că granița lor „urmează schimbările treptate, naturale” ale crestelor, inclusiv cele cauzate de schimbarea ghețarilor. Dacă un ghețar dispare cu totul, granița este definită ca rulând de-a lungul bazinului de apă stâncos expus. Pentru că ambele țări sunt în Uniunea Europeană, granița este oricum deschisă. Elveția și Italia sunt, de asemenea, în proces de ajustare a frontierei din cauza micșorării ghețarilor.

Impactul micșorării ghețarilor poate fi simțit până în Țările de Jos

Dar există și o consecință transfrontalieră mult mai mare, spun experții. Alpii sunt cunoscuți ca turnul de apă al Europei, deoarece scurgerea lor și apa de topire se alimentează în râuri mari, cum ar fi Rinul, care trec prin mai multe țări.

Apa de topire a ghețarilor este o parte importantă din această aprovizionare, deoarece umple râurile în plină vară, în perioadele calde și fără ploaie, spune Matthias Huss, glaciolog la ETH Zurich, care monitorizează ghețarii din Elveția. Lipsa apei de topire din ghețarii alpini poate cauza, prin urmare, probleme până în Țările de Jos, spune el.

„Ghețarii se retrag într-un ritm din ce în ce mai rapid”, avertizează Huss, care a avut o vedere de aproape asupra acestei schimbări.

„Când monitorizezi un ghețar, experimentezi aceste schimbări foarte viu”, spune el. „Mergi pe aceeași potecă în fiecare an, până în același loc. Și apoi într-o zi, după zeci de ani de măsurători, vine momentul în care îți dai seama că acum s-a terminat. Gheața este atât de mică, încât nu o mai poți măsura. , sau poate că zona a devenit inaccesibilă, din cauza căderii pietrelor”, deoarece gheața nu mai lipește stâncile.

În acele momente, își împachetează instrumentele și pleacă, coborând pentru ultima oară cu echipamentul demontat în spate. „Și, desigur, ne așteptam la acea pierdere, dar atunci când se întâmplă, se poate simți emoțional”, spune Huss.

Plimbări cu sania „romantică”

În sufrageria confortabilă, cu lambriuri din lemn, a refugiului său robust de pe partea italiană a graniței, Grüner îmi arată o serie temporală a Hochjochferner care se micșorează de-a lungul peretelui. El a fost coautor al unei cărți despre refugiu – numită Schöne Aussicht – Bella Vista („Beautiful View”, în germană și italiană) – pentru aniversarea a 125 de ani, documentând istoria lui plină de evenimente. În secolul al XIX-lea, când ghețarul era vast, turiștii chiar îl traversau pe o sanie trasă de cai sau catâri vara.

„În iulie, august și septembrie, se poate face o plimbare cu sania în această zonă romantică sălbatică, la 2.800 m (9.200 ft) deasupra mării”, a remarcat un observator uluit în 1867, scriu Grüner și coautorii săi.

În aceste zile, munții înalți văd mai mulți vizitatori ca niciodată, iar aici turismul este în plină expansiune. Însă cluburile de alpinism alpin au avertizat că multe refugii se confruntă cu lipsa de apă, pe măsură ce rezervele lor locale se usucă, din cauza retragerii ghețarilor și a zăpezii mai puține. Unii înlocuiesc toaletele cu spălătorie cu toalete uscate, casează dușurile și cer oaspeților să cumpere apă îmbuteliată pentru a se spăla pe dinți.

Grüner nu a fost afectat, spune el, deoarece are o sursă alternativă de apă: propriul izvor de munte adânc, pe care l-a găsit în anii 1990. Dar știe de alte refugii care „nu mai au apă și trebuie să o pompeze de mai jos”, spune el.

Unele tradiții rămân neîntrerupte: fermierii din partea italiană a Hochjochferner duc mii de oi în partea austriacă în fiecare an, așa cum au făcut-o de generații, folosind drepturi străvechi de păstorire. Numai că zilele astea, în loc să treacă peste ghețar, merg peste stânci.

„Hochjochferner dispare în fața ochilor noștri. În câțiva ani, va dispărea”, spune Ulrich Strasser, profesor la Universitatea din Innsbruck din Austria, care este specializat în modelarea condițiilor de apă și zăpadă din Alpi și face parte. a unei echipe care observă acest ghețar și altele.

Carleen Tijm-Reijmer, profesor asociat în meteorologie polară la Universitatea Utrecht din Olanda, vizitează Hochjochferner pentru cercetări interdisciplinare din 2003. De asemenea, a co-organizat o școală de vară de lungă durată în zonă, pentru studenții de glaciologie. „Impresia mea despre retragere este una tristă și poate și un sentiment de a fi puțin privilegiată că am văzut ghețarii din Alpi când erau mai mari și încă acolo”, spune ea.

Strasser spune că acest impact emoțional merită mai multă atenție.

„Noi, oamenii, suntem buni să găsim soluții tehnice care să înlocuiască caracteristicile naturale”, spune el. Strasser sugerează că apa ar putea fi stocată, de exemplu, în rezervoare, pentru a compensa ghețarii lipsă. „Dar un ghețar este, desigur, mult mai frumos decât un rezervor uriaș. Și despre asta nu discutăm suficient, această chestiune a frumuseții naturale. Dacă nu ne protejăm peisajele naturale rămase, atunci generațiile viitoare nici nu vor ști. ce le lipsesc Ei vor crede că așa arată munții: un peisaj de stânci goale”.

Plimbându-mă în jurul refugiului lui Grüner, cu stâlpul meu de drumeție zgâriindu-mă de sâmburiul gol, unde săniile trase de cai alunecau cândva pe gheața netedă, am o vedere de aproape a acestei transformări – așa cum spune Huss, un „peisaj care se schimbă din alb în gri”.

Poate că nu este prea târziu pentru a preveni pierderea totală: în timp ce micii ghețari precum Hochjochferner dispar, oamenii de știință sugerează că acțiunea climatică ar putea salva părți din cei mai mari ghețari. Și există un lucru care ajută enorm atunci când se rezolvă problema, spun oamenii de știință: relațiile transfrontaliere prietenoase.

De la sârmă ghimpată la o graniță deschisă

Când Grüner a preluat refugiul în anii 1980, una dintre primele sale sarcini a fost să îndepărteze rulourile de sârmă ghimpată lăsate de armata italiană, după o represiune italiană împotriva separatiștilor din Tirolul de Sud vorbitori de limbă germană. Acele tensiuni au fost rezolvate, grație acordurilor de autonomie.

De fapt, Grüner și echipa sa trec acum granița deschisă în fiecare zi, pentru a-și face paturi: refugiul lui este pe partea italiană, dar conduce și un micro-hotel pe partea austriacă, într-o fostă casă de taxare austriacă, care găzduiește două persoane. oameni. „Granița nu mă afectează deloc”, spune el.

Fischer consideră că această deschidere este utilă din multe puncte de vedere: „A fi sub umbrela europeană este foarte bun pentru a rezolva astfel de probleme, pentru că, indiferent cât de mult se schimbă granița, cu siguranță este încă în Europa”.

Granițele naționale reale din zonă ar putea să nu fie cele afectate de topirea glaciarelor, spune Miriam Jackson. Ea este directorul Eurasia al International Cryosphere Climate Initiative, o rețea de experți în politici și oameni de știință specializați în criosferă (zonele înghețate ale Pământului). Granițele muntoase din Himalaya Hindu Kush tind să traverseze ghețari foarte înalți, care încă nu se topesc, spune ea. Cele care deja dispar sunt mai mici. Cu toate acestea, retragerea acestor ghețari inferiori poate provoca încă probleme peste granițe, spune ea.

„Apa nu recunoaște granițele naționale – râurile sunt adesea transfrontaliere”, spune Jackson. „Acest lucru este adevărat în Europa și este adevărat și în Hindu Kush Himalaya”. Chiar și oamenii care trăiesc departe, care probabil nu au văzut niciodată un ghețar, ar putea fi foarte dependenți de apa de topire din acel ghețar, spune ea. Un ghețar care dispare într-o țară i-ar putea lăsa uscati pe fermierii unei alte țări.

Un alt risc îl reprezintă dezastrele legate de climă. În 2016, un lac glaciar, care s-a format ca urmare a topirii gheții, a izbucnit în China și a provocat daune catastrofale în aval în Nepal.

„Această [problemă a lacurilor glaciare] este o problemă uriașă”, spune Jackson. Ca persoană care locuiește într-o altă țară în aval, „s-ar putea să nu știi că lacul este acolo și, dacă este într-o altă țară, nu poți face nimic în privința lui” – cum ar fi monitorizarea lui sau instalarea unor sisteme de avertizare timpurie, ea spune.

Ar putea fi mai multe dezastre legate de apă pregătite și pentru Alpi, spune Fischer, ceea ce ar putea afecta, la rândul său, granițele în schimbare ale Europei. „Scanarea cu laser a dezvăluit că munții în general sunt mult mai puțin stabili decât credeam, chiar și în zonele în care arată la fel”, explică ea, din cauza topirii permafrostului în interiorul munților. „Așa că aici, în munții înalți, a avea o graniță 100% fixă, nu va fi posibilă pe termen lung”.

Peste ștrudelul cu mere făcut în casă la refugiul său, Grüner reflectă asupra relației noastre cu munții. În zilele noastre, le putem ridica mult mai repede decât înainte, datorită echipamentelor moderne, spune el. „Se simte ca și cum munții au devenit mai mici și mai apropiați, de când eram copil”, spune el.

În trecut, refugiile ca ale lui asigurau o funcție necesară, practică, explică el, pentru că pe atunci „nu puteai să mergi direct de la vale la vârf, trebuia să stai undeva peste noapte”. Acea funcție practică a dispărut, spune el, din moment ce în aceste zile, ai putea merge direct la vârf și sări peste refugiu. Și totuși, refugiile montane alpine sunt mai populare ca niciodată.

„Nu mai avem nevoie de refugii din motive practice. Dar cred că astăzi avem nevoie de refugii într-un alt sens, metaforic – ca spații de protecție, în care oamenii pot scăpa de grijile lor zilnice”, spune Grüner. „Dacă te uiți la motivul pentru care oamenii merg în munți în aceste zile, este pentru a intra în contact cu ei înșiși și pentru a se simți bine. În vale, viața este atât de aglomerată. Aici sus, e încă mai calm. Munții sunt un sanctuar. „