Știrile Zilei

Deficitul de cont curent a crescut cu 85% / Datoria externă totală a crescut până la 208,28 miliarde euro


Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele două luni din 2025, un deficit de 4,8 miliarde euro, în creştere cu aproape 85% comparativ cu deficitul de 2,6 miliarde euro din aceeaşi perioadă a anului trecut, informează Banca Naţională a României, printr-un comunicat remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în structura acestuia, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 1,5 miliarde euro, balanţa serviciilor a înregistrat un excedent mai mic cu 187 milioane euro, balanţa veniturilor primare a consemnat un deficit mai mare cu 93 milioane euro, iar balanţa veniturilor secundare a înregistrat un excedent mai mic cu 427 milioane euro.

Datoria externă a crescut

În perioada ianuarie – februarie 2025, datoria externă totală a crescut cu 3,39 miliarde euro, până la 208,28 miliarde euro. În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 158,5 miliarde euro la 28 februarie 2025 (76,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,3% faţă de 31 decembrie 2024; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2025 nivelul de 49,78 miliarde euro (23,9% din totalul datoriei externe), în scădere cu 0,2% faţă de 31 decembrie 2024.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 10,6% în perioada ianuarie – februarie 2025, comparativ cu 19,6% în anul 2024. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2025 a fost de 5,9 luni, în comparaţie cu 5,7 luni la 31 decembrie 2024.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2025 a fost de 99,5%, comparativ cu 99,1% la 31 decembrie 2024.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button