Decizii contradictorii la Curtea de Apel Ploiești și procese în desfășurare
Complete de judecată din cadrul Curţii de Apel Ploieşti sunt aşteptate să judece, miercuri, alte două dosare în care cetăţeni au solicitat suspendarea şi anularea Hotărârii nr. 32 emisă în decembrie anul trecut de Curtea Constituţională a României (CCR), document prin care alegerile prezidenţiale au fost anulate. Anterior, Curtea de Apel Ploieşti a dat decizii contradictorii în speţe care au avut acelaşi obiect, informează news.ro.
Secţia de Contencios administrativ din cadrul Curţii de Apel Ploieşti judecă, miercuri, încă două dosare în care se cere suspendarea până la sentinţă definitivă şi anularea deciziei CCR prin care scrutinul prezidenţial de anul trecut a fost anulat.
Decizii contradictorii
Anterior, aceeaşi instanţă a dat decizii contradictorii în speţe care au acelaşi obiect.
Săptămâna trecută, un judecător a decis suspendarea executării Hotărârii nr. 32 a CCR, soluţie contrazisă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la recurs, în timp ce magistraţi de la alte completuri de judecată de la Curtea de Apel Ploieşti au respins cererile de anulare a deciziei CCR privind anularea alegerilor, pe motiv că instanţa nu are competenţa de a face acest lucru.
Alte trei dosare cu acelaşi obiect au fost pe rolul Curţii de Apel Ploieşti marţi, două dintre ele fiind soluţionate cu respingerea cererilor, iar al treilea urmând a fi soluţionat.
Pe rolul Curţii de Apel Ploieşti au fost înregistrate, în total 11 dosare care au ca obiect suspendarea şi anularea Hotărârii 32 a CCR. Patru dintre acestea urmează a fi judecate.