Sport

Dayro Moreno, fostul atacant al FCSB, a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului columbian


Dayro Moreno, fostul atacant al FCSB, a devenit cel mai bun marcator din istoria fotbalului columbian, cu un total de 353 de goluri înscrise în cariera sa, după ce a reuşit o dublă pentru actuala sa echipă, Once Caldas, în meciul câştigat cu scorul de 3-0 în faţa formaţiei America de Cali, sâmbătă, în Turneul Apertura, informează agenţia EFE, citat de Agerpres.

Dayro Moreno l-a depăşit astfel cu două goluri pe Radamel Falcao, fostul atacant al lui Atletico Madrid, cu care duelează în prezent pentru titlul de golgheter all time al Columbiei. Falcao evoluează în prezent la echipa Millonarios Bogota.

După cea de-a doua sa reuşită din partida de sâmbătă, coechipierii i-au pus lui Dayro Moreno o pelerină roşie pe spate şi o coroană pe cap, pentru a sărbători performanţa sa.

„Noul rege. Dayro Moreno devine cel mai bun marcator al fotbalului profesionist columbian cu 353 de goluri”, au scris într-un comunicat organizatorii Ligii de elită a campionatului columbian, care i-au transmis totodată felicitări atacantului în vârstă de 39 de ani.

Dayro Moreno a fost de opt ori golgheterul ligii columbiene, pe parcursul carierei sale, şi are în palmares două trofee majore: Copa Libertadores, câştigată cu Once Caldas în 2004, şi Supercupa Americii de Sud, obţinută în 2017 cu Atletico Nacional.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button