Sport

‘Dacă va câştiga campionatul, FCSB va încerca să facă pasul în Champions League’


Fostul internaţional Ilie Dumitrescu a declarat, marţi, că în cazul în care va reuşi să câştige titlul şi în acest sezon, FCSB va încerca să facă pasul în faza finală a Ligii Campionilor la fotbal.

„Am văzut aseară o echipă montată, o echipă decisă să câştige cât mai repede campionatul. Iar acum este într-un avantaj substanţial pentru a câştiga titlul. Iar dacă reuşeşte, FCSB va încerca în următorul sezon să facă pasul în Champions League. Pentru că am văzut o listă de cumpărături, ca să spun aşa… dacă te gândeşti să-l iei pe Mitriţă, pe Politic, pe Louis Munteanu, deci cei mai importanţi jucători de la adversare, atunci înseamnă că ambiţiile sunt foarte mari”, a spus el.

Ilie Dumitrescu a menţionat că FCSB a câştigat derby-ul cu Dinamo de luni seara într-o singură repriză.

„S-a văzut ce înseamnă experienţa internaţională, pentru că FCSB a reuşit aseară să câştige meciul în 45 de minute. De cealaltă parte, Dinamo a avut o reacţie foarte bună după pauză, când nu mai avea nimic de pierdut, când a jucat pentru suporterii săi”, a explicat fostul fotbalist, care a participat, marţi, la evenimentul de deschidere al Superbet Chess Classic România.

Este a doua etapă a circuitului Grand Chess Tour 2025 și se desfăşoară la Grand Hotel din Capitală în perioada 7-16 mai.

FCSB a ajuns la 21 de meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, 14 victorii, 7 egaluri.

Dinamo are o victorie şi cinci eşecuri în play-off, potrivit Agerpres.

În meciurile directe din acest sezon, FCSB s-a impus pe linie, 2-0 şi 2-1 în sezonul regulat, 2-1 şi 3-1 în play-off.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button