Da, pun premier de la majoritate, dar pe cine vreau eu! Să fie pregătit moral și profesional
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe primul loc în urma turului l al alegerilor prezidenţiale, declară că va desemna un prim-ministru care se prezintă cu o majoritate, dar un prim-ministru care în primul rând este pregătit moral, profesional. ”Şi, evident, putem negocia programul de ţară pe care sau prin care eu am fost ales”, a adăugat Georgescu, subliniind că va aduce un guvern stabil.
„Parlamentul a fost votat de popor, preşedintele a fost votat tot de popor. Eu pot să garantez că voi aduce o stabilitate a unui guvern, un guvern stabil. Asta pot să fiu sigur, să vă spun şi s-o certific şi s-o duc la capăt. Asta este cert.”, a afirmat Georgescu într-un interviu la Gândul.
El a precizat şi ce calităţi ar trebui să aibă viitorul premier.
„O să fac asta desemnând un prim-ministru care se prezintă cu o majoritate, dar un prim-ministru care în primul rând este pregătit moral, profesional şi, evident, putem negocia programul de ţară pe care sau prin care eu am fost ales”, a adăugat Călin Georgescu.
El a spus că „indiscutabil” acesta trebuie să vină din partea unei majorităţi.
”Indiscutabil (n.r. – trebuie să vină din partea unei majorităţi), deci respectăm Constituţia, nu doresc să fiu altceva decât preşedintele românilor şi preşedinţia mea va fi preşedinţia românilor.”, a declarat Călin Georgescu.
Contracandidata sa, Elena Lasconi, preşedinte USR, a iniţiat deja discuţii cu liderii PSD, PNL, UDMR, în vederea formării unei coaliţii de gvernare, miercuri urmând să aibă loc o primă întâlnire între reprezentanţii celor patru formaţiuni.
Ce spune Constituția României:
”ARTICOLUL 85
(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.
(2) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, Preşedintele României va putea exercita atribuţia prevăzută la alineatul (2) numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”
Prin urmare Constituția României nu lasă președintelui să utilizeze criterii morale și profesionale pe care să le impună.