Știrile Zilei
Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pe numele lui Benjamin Netanyahu
Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga a anunţat joi că a emis mandate de arestare pentru Mohammed Diab Ibrahim Al-Masri (cunoscut și sub numele de Mohammed Deif), liderul grupării islamiste palestiniene Hamas, precum și pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu și fostul ministru al apărării Yoav Gallant, conform Reuters, informează Agerpres.
EFE transmite că CPI consideră că cei doi înalţi oficiali israelieni sunt principalii responsabili de comiterea de crime de război şi împotriva umanităţii în Fâşia Gaza, cel puţin din 8 octombrie 2023.
Totodată, agenţia de presă spaniolă scrie că, deşi judecătorii CPI au emis un mandat de arestare şi pe numele lui Deif, Israelul l-a declarat mort pe liderul Hamas într-un atac israelian lansat în iunie asupra Fâşiei Gaza, deces care însă nu a fost confirmat de gruparea islamistă.