Sport
Cupa României: Ceahlăul Piatra Neamţ
Echipa CFR Cluj s-a impus joi, în deplasare, scor 2-1, în faţa formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din cadrul grupei A a Cupei României 2024-2025.
La Piatra Neamţ, clujenii au deschis scorul în minutul 17, când Flavius Iacob a trimis un şut-centrare din marginea careului, mingea a fost respinsă de portarul Brănescu şi a ajuns la Nkololo, iar acesta a trimis-o în plasă. Elevii lui Dan Petrescu au avut un gol anulat, în minutul 29, pentru un fault în atac, pentru ca în partea secundă, Patrick Petre să egaleze, cu un şut din careu, în minutul 54. Golul victoriei oaspeţilor a fost înscris de Korenica, în minutul 67, şi CFR Cluj s-a impus cu 2-1.
În clasamentul grupei A din Cupa României conduce Rapid, cu 6 puncte, urmată de CFR Cluj (4 puncte), FC Botoşani (3 puncte), Ceahlăul Piatra Neamţ, FC Argeş şi CS Afumaţi, toate trei cu câte un punct.