Cum va fi vremea în Capitală (EaseWeather)
Luna mai se apropie, iar mulți români așteaptă cu nerăbdare zilele calde de vară. Totuși, anul acesta, vremea promite să fie imprevizibilă chiar și spre finalul primăverii.
Meteorologii EaseWeather au actualizat prognoza și vin cu vești surprinzătoare despre temperaturile din această perioadă.
Potrivit specialiștilor EaseWeather, luna mai din 2025 va aduce temperaturi sub așteptări. În primele zile ale lunii, valorile termice vor oscila între 17 și 28 de grade Celsius, însă variațiile de la o zi la alta vor fi semnificative.
Un exemplu clar: pe 8 mai, în Capitală se vor atinge 26 de grade, însă pe 9 mai, temperaturile vor scădea brusc la doar 17 grade Celsius.
Pe măsură ce ne apropiem de finalul lunii, vremea se va menține răcoroasă, cu maxime cuprinse între 20 și 27 de grade. În plus, ploile își vor face simțită prezența destul de frecvent. În perioada 28-31 mai, Bucureștiul va avea parte de patru zile consecutive de ploi. Meteorologii mai anunță precipitații și în zilele de 1, 5, 6, 13, 17, 18 și 22 mai.
Cum va fi vremea de 1 Mai 2025
Dacă în mod tradițional, 1 Mai înseamnă grătare și picnicuri, anul acesta vremea s-ar putea să dea planurile peste cap, mai ales în zonele montane. Conform prognozei Accuweather, la altitudini mai mari sunt așteptate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare!
De exemplu, în stațiuni precum Predeal, sunt prognozate maxime de doar 10 grade Celsius și minime de 3 grade, cu posibilitatea apariției ninsorii. Prin urmare, românii care își planifică o escapadă la munte în zone ca Predeal, Sinaia, Bușteni sau Rânca ar trebui să își pregătească haine groase — și să fie gata pentru un 1 Mai… cu iz de iarnă!