Criză politică în Coreea de Sud
Partidele de opoziţie din parlamentul Coreei de Sud au anunţat miercuri că au depus o moţiune de punere sub acuzare împotriva preşedintelui Yoon Suk Yeol, în urma încercării eşuate a acestuia de a impune legea marţială, relatează AFP, potrivit news.ro.
„Am depus o moţiune de destituire în regim de urgenţă”, au declarat reprezentanţii a şase partide de opoziţie, inclusiv principala formaţiune, Partidul Democrat, în cadrul unei conferinţe de presă transmise în direct.
Membrii parlamentului vor decide la o dată ulterioară când să voteze moţiunea, dar acest vot ar putea avea loc chiar vineri, au declarat cele şase partide de opoziţie.
Odată ce se propune un proiect de lege privind punerea sub acuzare, cel puţin două treimi din cei 300 de membri ai Adunării Naţionale din Coreea de Sud trebuie să voteze pentru punerea sub acuzare a lui Yoon – ceea ce înseamnă cel puţin 200 de voturi. Votul trebuie să aibă loc în termen de 72 de ore.
Următorul pas, însă, este ca preşedintele Adunării, Woo Won-sik, să deschidă o sesiune pentru dezbaterea moţiunii, ceea ce s-ar putea întâmpla în decurs de două zile, precizează BBC.
Biroul preşedintelui sud-coreean Yoon Suk Yeol a transmis că declararea legii marţiale, la sfârşitul zilei de marţi, a fost justificată şi se înscria în limitele Constituţiei, relatează Reuters. Acesta a negat că forţele legii marţiale ar fi interferat cu accesul deputaţilor în parlament.
Yoon a revenit asupra ordinului câteva ore mai târziu, după ce parlamentul a respins încercarea sa de a interzice activitatea politică şi de a cenzura mass-media.