Comisia Europeană evită să comenteze decizia anulării alegerilor din România
Comisia Europeană se distanțează de anularea alegerilor prezidențiale din România de către Curtea Constituțională a țării, o decizie fără precedent luată în legătură cu o presupusă ingerință străină.
Executivul „lasă cetățenii români să-și decidă soarta și sprijină alegerile libere și corecte”, a declarat luni Paula Pinho, purtătorul de cuvânt al Comisiei UE, în cadrul primei conferințe de presă după hotărârea de vineri. „Acestea sunt principiile pe care se bazează poziția noastră în această etapă”.
Comisia UE nu a anunțat o anchetă asupra deciziei în sine și nu a făcut alte declarații în această privință. Deciziile judiciare și alegerile naționale sunt, de obicei, de competența exclusivă a statelor membre, dar alegerile anulate sunt fără precedent în statele membre.
Comisia Europeană investighează TikTok
Oricum, Bruxelles investighează rolul controversat al TikTok în cursă și posibila neconformitate a platformei cu Digital Services Act (DSA), noua lege a blocului pentru combaterea dezinformării și a conținutului ilegal din online.
Nu a fost anunțată nicio investigație oficială asupra TikTok, dar Comisia UE a trimis deja două solicitări de informații, dintre care una vinerea trecută, cu un termen urgent de 24 de ore. Compania deținută de China a respectat ambele cereri, iar răspunsurile sunt în prezent analizate, a declarat un purtător de cuvânt pentru „Euronews”.
Curtea Constituțională a emis verdictul în unanimitate pentru „a garanta corectitudinea și legalitatea procesului electoral”, au declarat vineri judecătorii într-un comunicat de presă.
Decizia a anulat procesul electoral în întregime, împiedicând turul al doilea programat duminică, între Elena Lasconi, liberală pro-UE, și Călin Georgescu, candidat independent care a îmbrățișat poziții eurosceptice și pro-ruse.
Cei doi candidați la președinție au criticat dur decizia, considerând-o „ilegală”. „Anulând democrația, ne anulăm propria libertate”, a declarat ulterior Georgescu.
Sentința a venit la două zile după ce președintele României, Klaus Iohannis, a desecretizat o serie de documente întocmite de serviciile secrete, care susțineau că ascensiunea bruscă a lui Georgescu nu a fost „un rezultat firesc”, ci rezultatul unei acțiuni coordonate artificial pentru a manipula și a exploata algoritmul TikTok.
Documentele afirmă că campania a fost probabil orchestrată de un „actor statal”. Deși Rusia nu este menționată drept vinovată, agențiile au identificat asemănări între o campanie online din România și una anterioară condusă de Moscova în Ucraina.
Potrivit Serviciului Român de Informații (SRI), o rețea ascunsă anterior, care funcționează în principal pe TikTok, care a rămas în mare parte inactivă de la crearea sa în 2016, a devenit foarte activă în cele două săptămâni premergătoare primului tur al alegerilor. Operatorii de rețea, recrutați și coordonați printr-un canal pe platforma de mesagerie Telegram, au folosit metode tipice „modului de operare” al unui actor statal, potrivit documentelor.
SRI a mai raportat că aproape un milion de euro a fost cheltuit în campania electorală de către un individ care susținea candidatura lui Georgescu, cu până la 950 de euro plătiți pentru o repostare. Însuși TikTok a recunoscut că a primit 362.500 de euro de la această persoană săptămâna trecută, potrivit documentelor.
Dezvăluirile au zguduit România și nu numai, alimentând temerile că țara est-europeană ar fi fost victima ingerințelor străine, pe care Bruxelles-ul a încercat să le contracareze prin diverse inițiative și strategii.
După anularea alegerilor, președintele Iohannis a avut o discuție telefonică cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei UE.
„Comisia va continua să lucreze pentru a se asigura că platformele își respectă obligațiile conform Legii privind serviciile digitale în ceea ce privește alegerile din Europa”, a declarat Ursula von der Leyen. „Este la latitudinea poporului român să decidă ce este mai bine pentru țara sa, fără interferențe străine”.
Sursa: Euronews, în traducerea Rador Radio România