‘Coaliția PSD-PNL reînvie USL. L-au scos din arhivele trecutului pe Crin Antonescu’
USR refuză să susțină Guvernul Ciolacu 2.0 și a anunțat ferm că nu va vota pentru învestirea noului Guvern condus de Marcel Ciolacu, criticând dur perpetuarea actualei clase politice.
„Nu au înțeles nimic din votul românilor. USR nu va vota Guvernul Ciolacu 2.0.
Astăzi, vedem reciclarea aceleiași clase politice care a dus țara în criză.
Vor să conducă în continuare România, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat” a transmis USR.
Partidul îl acuză pe președintele Klaus Iohannis de comportament ilegitim, menționând că acesta continuă să se concentreze pe privilegiile sale. De asemenea, Marcel Ciolacu, catalogat drept „premierul Nordis”, este criticat pentru revenirea în funcție, la fel ca și a miniștrilor din fostul Executiv.
„Klaus Iohannis, președinte ilegitim, refuză să plece, deși mandatul i-a expirat. Este cel care a numit astăzi un nou premier PSD. Tot mandatul a fost interesat doar de privilegiile lui. De luxul vilei din Aviatorilor, pregătită de PSD-PNL, de zborurile cu avioane private în deplasări de lux.
Marcel Ciolacu, „premierul Nordis”, același om care a dus România la marginea prăpastiei economice, revine pe aceeași poziție fără nicio explicație.
Miniștrii PSD – cei mai mulți rămân în funcții. Fie că vorbim de Ministerul Muncii, de Ministerul Agriculturii, de Transporturi, Sănătate ori Apărare, nimic nu se schimbă“, notează USR
USR susține că propunerea coaliției pentru Președinție, Crin Antonescu, reprezintă „reîntoarcerea la epoca USL”. „Pentru funcția de Președinte, Coaliția PSD-PNL reînvie complet epoca USL. L-au scos din arhivele trecutului pe Crin Antonescu, unul dintre părinții USL, partenerul lui Ponta în tentativa de distrugere a democrației“, subliniază USR.
„USR nu va vota acest guvern al stagnării condus de Marcel Ciolacu. Nu vom legitima proiectul politic de continuare a privilegiilor, în timp ce românii continuă să fie ignorați. O clasă politică prăfuită refuză să plece. Se ține cu dinții de putere cu orice preț, cu orice risc“, conchide USR.