Clubul de baschet FC Barcelona a renunţat să-l transfere pe Thomas Heurtel
Clubul de baschet FC Barcelona, care intenţiona să-l recruteze pe Thomas Heurtel, a renunţat în cele din urmă să-l aducă pe jucătorul francez ce urma să efectueze examenul medical vineri, au declarat pentru AFP surse apropiate grupării catalane, scrie AFP, citat de Agerpres.
„Barca nu-l va transfera pe Heurtel deoarece clubul studiază alte oferte, mai interesante”, au spus sursele, asigurând că nu s-a ajuns la niciun acord cu jucătorul.
Cu o zi înainte, presa spaniolă a anunţat vestea probabilei reveniri a lui Heurtel în rândurile clubului catalan, alături de care a jucat timp de patru sezoane (2017-2021).
Sosit tocmai din China, agentul jucătorului ar fi fost avertizat că Barcelona nu va semna contractul. Întâmpinat de presa catalană pe aeroportul El Prat, fostul internaţional francez (99 de selecţii) s-a declarat „foarte bucuros” să se întoarcă la Barcelona şi „mai mult decât pregătit şi motivat” la ideea de a „reîncepe”.
Potrivit ziarului El Mundo Deportivo, preşedintele Barcei, Joan Laporta, iniţial în favoarea reangajării jucătorului sub culorile blaugrana, s-a răzgândit brusc în ultimele ore, în urma numeroaselor proteste exprimate de suporteri deoarece francezul a devenit „indezirabil” în urma plecării sale intempestive în 2021, după ce a negociat în secret un contract cu Real Madrid.
Fostul jucător de la ASVEL, în vârstă de 35 de ani, şi-a anunţat intenţia de a oferi versiunea sa asupra transferului eşuat vineri după-amiază, în timpul unei conferinţe de presă la Barcelona.