Cine l-a antrenat pe Călin Georgescu

„M-a învățat tot, tot!’, spune Călin Georgescu, independentul care a șocat scena politică în primul tur al alegerilor prezidențiale, despre mentorul său.

Într-un podcast realizat înaintea votului care l-a plasat duminica trecută pe primul loc în preferințele românilor pentru Cotroceni, Călin Georgescu a fost întrebat cine i-a fost mentor.

„Eu l-am avut și îl recunosc de-a pururi pe Mircea Malița. El a fost, vedeți cum a fost viața, a fost secretarul lui Sadoveanu (fostul scriitor și politician Mihail Sadoveanu, n.red.), când Sadoveanu era la secretariatul nostru ONU de la New York și eu am devenit secretarul lui Mircea Malița când era pe aceeași poziție, m-ați înțeles? Era omul care forma deja diplomați la vremea respectivă”, a răspuns Georgescu.

„Am stat alături de Mircea Malița cam 26 de ani. M-a învățat tot, tot! Când plecam seara acasă, mă conducea până la ușă, parcă îl văd și acum și îmi spunea ‘Și totul cu demnitate’. Aici este cheia jocului, demnitatea umană. Domn’e, nu știu cum a fost făcută această țară, unii istorici spun că prin lacrima lui Zamolxe. Se poate, eu nu zic nu, dar eu vă spun că a fost făcută de o mână de războinici care a crezut într-un cuvânt care astăzi pare uitat, onoare. De aceea spun că eu voi readuce cultul onoarei și al demnității în această țară. Iar referitor la Mircea Malița, din mentor și discipol am devenit cel mai bun prieten al lui”, a adăugat candidatul independent.

Cine a fost Mircea Malița

Mircea Maliţa (decedat la vârsta de 91 de ani, în mai 2018) a petrecut decenii în diplomația românească înainte de Revoluție. I-a întâlnit pe Aldo Moro, Tudor Arghezi, Margaret Thatcher, Picasso, Tristan Tzara, Grigore Moisil, Lucian Blaga, Alvin Toffler, George Bush, Fidel Castro, Ion Antonescu, Ronald Reagan, Mihail Gorbaciov, Nelson Rockefeller.

Malița a fost ambasadorul României în Elveţia şi la ONU între 1980-1982 şi ambasadorul României în SUA între 1982-1984. A deținut și funcția de ministru al Educației în 1970-1972.

Începând din 1950 a fost director al Bibliotecii Academiei Române, până în 1956, apoi a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1974, iar în 1994 a fost ales membru titular.

Mircea Maliţa a fost membru de onoare în Clubul de la Roma, unde l-a cooptat și pe Mugur Isărescu și este unul dintre membrii fondatori, în 2009, ai organizaţiei „Clubul de la Bucureşti” înființată de Ion Iliescu.

În anul 2000, Președinția României i-a conferit lui Malița Ordinul „Steaua României“ în grad de Comandor.

Ce a declarat Mircea Malița:

Despre aderanța românilor la mișcarea legionară:

– „Cum a fost aderenţa întregului popor german la Hitler? Sunt stari de mulţime, adica vorbim de mentalul colectiv, care se intoxica şi se contamineaza . Atunci se lasa o ceață peste societate, iar din ceaţa aceea nu se mai iese. Eu am numit pete aceste stari ale mentalului colectiv. Când apare o pata din aceasta, se formeaza o comunitate de prejudecaţi. Una din formele istorice ale dominarii minţilor este, sa zicem, islamul. Dar acolo se cunosc bine regulile: cu Allah începi ziua, te rogi de cinci ori pe zi, ai o mulţime de obligaţii foarte stricte. Acestea intra, desigur, în sângele oamenilor, devin stari colective. Dar sunt pete peste tot. Ţarile mari, dezvoltate, sunt pline de pete. Ţarile mici se contamineaza uşor”.

Despre mareșalul Ion Antonescu:

-„Mai întâi nu trebuie sa uitam ca Antonescu a venit dupa rebeliunea legionara. El a montat manipularea despre care vorbiţi. Era un joc de scena: îngenuncherea oamenilor; toata naţia a fost la un moment dat în genunchi, la aceeaşi ora, şi s-a ascultat comanda: “Români, va ordon: treceţi Prutul!” Prin urmare, era o regie de proporţii. Sigur ca astea prind în imaginaţia publica, iar oamenii s-au lasat prinşi. Toata problema era pusa aşa: “Mergem sa eliberam Basarabia!” Sigur ca era o chestiune care-i interesa pe români. Dar Antonescu a încalcat promisiunea facuta. A stabilit alianţa cu Germania – de fapt aservirea la dictatura lui Hitler (şi “Conducatorii” – cum era şi Antonescu numit –, aveau peste ei un Führer). Ei, Antonescu, dupa ce a luat Basarabia, s-a dus pe Frontul de Est, pâna la Stalingrad. El este eroarea noastra, e greşeala istoriei. Antonescu era un dictator, care a furat o ţara şi a târât-o în razboi, cu toate consecinţele lui. Putea şti – daca ar fi avut cât de cât cap politic, de strateg – şi trebuia sa ştie ca aceasta aventura se plateşte scump şi ca se termina prost. Dar mintea lui nu era dotata cu nuanţe, anticipari, idei. Nu ştia ce-i posibil şi ce-i probabil, ca toţi oamenii de stat responsabili.

Despre greșeli făcute de Ceaușescu:

– „Era intoxicarea în privinţa valorii proprii sau a însemnătăţii proprii. Se întâmplă la cei care au puterea. Este intoxicaţia puterii. Un fel de boală profesională. După aceea, avea un ghinion istoric: adică nevastă-sa. Şi mai ales faptul că avea o dependenţă fantastică, anormală, de ea. Iarăşi altă boală. Dependenţa, nu excesivă, aberantă de ce spune şi ce face o persoană de lângă tine. S-a terminat. Atunci am ştiut că merge în jos. Când am văzut aceste două boli, bine instalate la el, am spus: „Filează!”.

Despre Ana Pauker:

– „Ana Pauker era total devotată unui clan totalitar. Doamna aceasta a reprezentat o faţă a civilizaţiei contemporane care a fost ceva mai autoritară decât normalul. Ea a fost specialistă în comploturi obscure şi opace. Cifrând, speculând. A avut o viaţă care nu este normală, naturală, la văzul publicului”.

Despre Ioan Gheorghe Maurer:

– „Era un avocat căruia îi plăcea vânătoarea. Se simţea foarte liber, neîngrădit. Era o minte foarte subtilă. Când i-a propus Dej să fie el conducătorului partidului, a zis: „Dragă, eu sunt pe jumătate neamţ, pe jumătate francez. România nu merită aşa ceva. Trebuie să fie un român, nu unul ca mine“. I-a propus chiar pe patul de moarte. Dar n-a vrut”.

Despre Gheorghe Gheorghiu-Dej:

– „Dacă vreţi, Maurer a fost un mic-burghez de provincie (râde) foarte dotat şi foarte inteligent, în timp ce Dej era un muncitor cinstit, care-şi iubea meseria. Amândoi au ţinut la România ca la ochii din cap. Şi n-au avut altă preocupare decât să-i facă bine. Avere la ei? Căpătuire? Nimic! Nu visau altceva decât binele ţării”.

– Epoca lui Dej coincide şi cu perioada represivă a comunismului. Au murit oameni în închisori politice.

– „Nu spuneţi asta! Statul, la ora aia, era confiscat de o armată de ocupaţie. Nu poţi da vina pe stat când sunt nişte străini care îl gestionează în întregime cu putere armată. Cu forţă, nu cu tribună şi discursuri. Era o armată de ocupaţie care dădea soluţii şi comenzi. Eu nici nu mă uit la asta, n-o pun în istorie, pentru că nu e istoria mea. Nu e istoria ţării româneşti”.

– Păi, închisorile au fost aici, pe teritoriu românesc.

– „Aici, dar cine le făcea, cine le supraveghea şi cine le ordona? Erau oamenii puşi de ruşi, bine dotaţi şi încredinţaţi de puterea supremă să facă aceste lucruri. Nu-l văd pe Dej nici măcar tăind o găină. Nu văd ceva sangvin la el sau ceva răutăcios. La lucrurile politice, unde ştia că ori eşti împuşcat, ori te împuşcă, acolo probabil că era altfel. În categoria aceea de probleme nu mă amestec. Dar închisorile n-au fost răspunderea lui. Poţi să-i acuzi alte chestiuni: că n-a înţeles problema agrară. El a fost foarte impresionat de o vizită pe care a făcut-o în Bulgaria, când era el stăpân, nu Ana Pauker. A venit acasă şi a zis: „Nu se poate ca ţăranul bulgar să trăiască mai bine!“. Şi a început să se preocupe, dar a fost doar un început, pentru că n-a fost un specialist”.

Despre cetățenia europeană:

– „Nu există! Doar dacă Europa va fi un singur stat, dar atunci va fi doar pentru că desfiinţează statele existente şi le înglobează. Asta e altceva. Dar, mă întreb, cum să topeşti lumea într-o unitate? Care să fie ce? Statul uman? Păi, cum să nu mai existe distincţiile care fac naţiunile să fie în competiţie, să aibă specific, creaţie artistică, o contribuţie la ştiinţă?! Aici, mă iertaţi, dar De Gaulle a spus foarte clar: „Shakespeare a devenit un mare scriitor al Europei pentru că a fost englez“. M-aţi înţeles? Dar omenirea trece prin tot felul de mode. Cetăţenii, dacă n-ar avea stat, n-ar avea identitate, pentru că n-ar avea cine să le-o dea. E cultura comună protejată de zidurile unui stat care ne ţine de cald, care ne dă identitate. S-a pierdut un adevăr: cultura nu este integrabilă, nu este universală. E locală. De când lumea. Civilizaţia este integrabilă: o poate copia cel mai înapoiat continent şi o poate pierde cel mai avansat continent. Dar cultura nu”.

– „Nu există identitate europeană, nu putem fi continentali. E prea mare Europa. De aia s-au format state, întrucât continentele sunt prea mari pentru noi. Păi, vă deschid acum un „Economist“. Uitaţi-vă la faimoasa Europă integrată! Uitaţi-vă la ea cu cât creşte! Cu 0,3% sau 0,5%. Înseamnă regres, nici măcar stagnare! Apoi, uitaţi-vă la statele emergente! Creşterile sunt între 3% şi 7%. Ce ne spune realitatea faptelor? Atunci, de ce stai şi faci filosofia integrării când ai creştere zero? Europa toată e în criză. A fost Grecia, a urmat Cipru, vine Portugalia. Aşteptăm cu sufletul la gură care e la rând”.

Surse pentru documentare: ilierad.ro, Jurnalul Național și Adevărul