Stiri TV

Chișinăul a realizat recomandările formulate în raportul precedent


Cetățenii moldoveni vor beneficia și în continuare de regimul fără vize în statele din spațiul Schengen. Decizia se regăsește în cel de-al șaptelea raport privind Mecanismul Uniunii Europene de suspendare a regimului fără vize adoptat de Comisia Europeană, transmite IPN.

Comisia a constatat că Republica Moldova a realizat recomandările formulate în raportul precedent.

Cel de-al șaptelea raport recomandă alinierea politicilor în domeniul vizelor la politicile respective ale Uniunii Europene, în special în ceea ce ține de țările terțe, care prezintă risc de migrație ilegală sau risc de securitate pentru Uniunea Europeană.

Totodată, se menționează necesitatea depunerii în continuare a eforturilor de combatere a crimei organizate, cu acordarea atenției speciale pentru traficul ilicit de arme de foc și droguri, combaterea traficului de ființe umane și aspecte financiare ale crimei organizate.

Ministerul Afacerilor Externe a luat act de constatările și recomandările raportului și își exprimă disponibilitatea de a continua, împreună cu alte autorități naționale competente, cooperarea cu Uniunea Europeană în vederea punerii în aplicare a acestora.

În decursul a 10 ani de funcționare a regimului fără vize pentru călătoriile de scurtă durată ale cetățenilor Republicii Moldova în spațiul Schengen mai mult de 2,5 milioane de moldoveni au beneficiat de regimul dat, călătorind în Uniunea Europeană de mai mult de 15,8 milioane de ori.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button