Cercetătorii, sfat pentru a putea distinge între fapte și ficțiune
Cercetările indică faptul că oamenii au tendința de a supraevalua amploarea informațiilor false, iar acest scepticism excesiv poate fi la fel de periculos ca și acceptarea oarbă a dezinformării. De la faimosul episod din 1938, când emisiunea radio „Războiul lumilor” a provocat panică, până la tehnicile sofisticate de manipulare din zilele noastre, dificultatea de a distinge între fapte și ficțiune rămâne o problemă constantă.
Fie că dezinformarea provine din strategii intenționate sau din interpretări eronate ale unor date reale, adevărata provocare nu constă doar în volumul de informații false, ci și în abilitatea noastră de a separa realitatea de manipulare. În această situație, soluția nu este nici acceptarea necondiționată a informațiilor, nici respingerea lor automată, ci adoptarea unei gândiri critice echilibrate, conform unui articol publicat de The Guardian.
În prezent, fenomenul dezinformării este mai relevant ca oricând. Zilnic apar titluri alarmante despre milioane de oameni expuși la conținut fals pe internet. De exemplu, un sondaj Gallup realizat în 2018 a arătat că americanii consideră că aproximativ două treimi dintre știrile pe care le întâlnesc pe rețelele sociale sunt false.
Totuși, impactul real al dezinformării ar putea fi mai puțin dramatic decât presupunem. În primăvara anului 2020, odată cu izbucnirea pandemiei de Covid-19, numărul accesărilor pe site-uri de știri considerate „necredibile” a crescut de la 163 de milioane la 194 de milioane de vizite lunare. În aceeași perioadă, platformele de știri consacrate, precum BBC și The Guardian, au înregistrat o creștere a accesărilor de la 5 miliarde la 8 miliarde. Altfel spus, sursele de încredere au fost vizitate de 40 de ori mai frecvent decât cele controversate. Acest lucru sugerează că, deși dezinformarea există, amploarea sa ar putea fi supraestimată și, mai mult decât atât, reprezintă doar o parte dintr-o problemă mai complexă.
Pentru a naviga eficient prin peisajul informațional actual, este esențial să evităm două extreme: acceptarea unor informații false și respingerea unor fapte reale. Dacă ne concentrăm exclusiv pe eliminarea conținutului fals, riscăm să punem la îndoială și date autentice. În teorie, cea mai simplă metodă de a evita dezinformarea ar fi să nu credem nimic din ce citim sau auzim – dar, evident, aceasta nu este o soluție practică.
Arta de a gândi critic
Un proces similar se observă și în mediul academic. Studenții încep prin a considera studiile științifice drept surse absolute de adevăr. Pe măsură ce descoperă erori sau chiar fraude în unele lucrări, scepticismul lor crește și ajung să pună la îndoială aproape orice informație. Această problemă nu este nouă. Matematicianul Henri Poincaré sublinia încă de la începutul secolului XX că „a pune la îndoială totul sau a crede totul sunt două abordări la fel de comode, pentru că ambele ne scutesc de efortul de a gândi”.
În loc să oscilăm între încredere totală și refuz categoric, trebuie să învățăm să gestionăm riscurile asociate deciziilor noastre. Spre exemplu, în medicină, studiile clinice sunt concepute astfel încât să reducă atât riscul de a accepta un tratament ineficient, cât și riscul de a ignora unul benefic. Nu vom avea niciodată certitudini absolute, dar putem acumula suficiente dovezi pentru a lua decizii informate.
Așadar, ideea unui „tsunami” de informații false care ne copleșește ar trebui reconsiderată. Etichetarea unor informații corecte drept neadevărate nu face decât să submineze încrederea publicului în sursele de informare. În loc să ne lăsăm dominați de frica dezinformării, ar trebui să ne concentrăm pe dezvoltarea unui simț critic echilibrat, capabil să distingă nuanțele dintre realitate și manipulare.
