Stiri TV
Cel puţin trei morţi şi 11 răniţi într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra oraşului Sumî
Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa şi 11 au fost rănite marţi într-un atac rusesc cu rachetă balistică asupra oraşului Sumî, nord-estul Ucrainei, au anunţat autorităţile, adăugând că printre victime se află şi copii, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Potrivit primelor informaţii, inamicul a lovit infrastructuri civile din districtul Sumî cu o rachetă balistică”, au declarat serviciile de salvare ucrainene. „Trei persoane au murit (două au murit la spital, între care un copil) şi unsprezece au fost rănite, între care cinci copii”, au precizat sursele citate.
Apărarea antiaeriană ucraineană a doborât duminică noaptea 42 de drone din 116 lansate de Rusia asupra regiunilor Sumî şi Doneţk, conform afirmaţiilor militarilor, preluate de Reuters.
Alte 21 de drone s-au pierdut, însă forţele armate ale Ucrainei nu au precizat ce s-a întâmplat cu celelalte 53, ci doar au comunicat că regiunile menţionate „au avut de suferit de pe urma atacului”.