Meteo

Cel mai puternic viscol din istorie A fost ziua care a paralizat Capitala


Meteorologii au emis, luni, o prognoză specială pentru București, valabilă în următoarele 48 de ore. Marți stratul de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 30…40 cm. Se va forma ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat. Cu toate că ninsoarea din ultimele zile a blocat Bucureștiul, cel mai mare viscol din istorie a reușit să paralizez pur și simplu Capitala.

Între 3 și 5 februarie 1954, a fost lovit de cel mai puternic viscol din secolul XX. Stratul de zăpadă a depășit 1,5 metri în multe zone ale orașului, iar în unele locuri troienele au ajuns chiar și la 5 metri înălțime! Vântul a suflat cu rafale de peste 120 km/h, iar temperaturile au coborât sub -20°C.

Trenurile și transportul public au fost complet blocate, iar unele vagoane au fost complet îngropate sub nămeți.

Oamenii au fost nevoiți să iasă pe ferestre pentru a putea ieși din case, deoarece ușile erau complet blocate de zăpadă.

Soldații și voluntarii au fost mobilizați pentru a deszăpezi orașul și a ajuta la aprovizionarea populației.

Unele clădiri s-au prăbușit sub greutatea stratului gros de zăpadă.

Aceasta rămâne, fără îndoială, cea mai grea iarnă din istoria Bucureștiului și una dintre cele mai severe din România. După 1954, au mai existat ierni grele, dar niciuna nu a egalat dimensiunea dezastrului produs atunci.

Cum va fi vremea în următoarele zile

Până marți dimineață, vremea va fi rece. Cerul va fi noros, va ninge moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în medie de 10…15 cm, astfel încât până la finalul intervalului stratul total de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 15…25 cm. Se va forma ghețuș.

Vântul va sufla în general moderat (viteze la rafală de 35…40 km/h, temporar viscolind ninsoarea). Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de -4…-3 grade.

De marți dimineață până miercuri dimineață vremea se va menține rece.

Cerul va fi noros, va continua să ningă moderat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă cu grosimi în general de 10…15 cm, astfel încât până la finalul intervalului stratul total de zăpadă va avea grosimi variabile în general de 30…40 cm. Se va forma ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative și va fi de -4…-3 grade.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button