Ce spune despre operațiunea fostei judecătoare Lăcrămioara Axinte
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, susține că soluția Curții de Apel Ploiești care anulează decizia CCR este o premieră pentru jurisprudența românească. Pe de altă parte, potrivit spuselor sale, nu există dispoziție legală care să permită instanțelor să cenzureze sau să anuleze decizii ale CCR.
Ministrul Justiției a intervenit pe B1 TV și a făcut o serie de comentarii referitoare la acest subiect. Radu Marinescu a precizat că nu va comenta hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, dar a făcut o serie de considerații legate de jurisprudență.
„Nu o să comentez hotărârea judecătorească de la Ploiești în substanțialitatea sa de drept material și drept procedural pentru că aceste chestiuni sunt în competența ÎCCJ care va pronunța o soluție în recurs și, astfel, vom avea o viziune finală asupra perspectivei judiciare în acestă chestiune.
Pot să comentez niște chestiuni care țin de evidența jurisprudențială. În jurisprudența națională românească din 1990 și până în prezent nu există absolut nici o situație în care judecătorii să fi considerat că au competența de a cenzura decizii sau hotărâri ale CCR. Această decizie, după 30 de ani de sistem de drept național, liber, democratic apare ca o situație nemaiîntâlnită. Din perspectivă legală, legea trebuie cunoscută de noi toți, poate fi comentată și discutată de oricare dintre noi, din perspectivă legală, nu există nici o dispoziție care să permită exercitarea unor căi de atac de contencios administativ împotriva unor decizii sau hotărâri CCR.
În acestă ecuație a evidențelor aveți și răspunsul cu privire la elementele de absolut inedit juridic pe care le aduce această hotărâre de la Ploiești”, a explicat ministrul Justiției.
Despre operațiunea pusă la cale de Lăcrămioara Axinte
Ministrul Justiției a comentat și afirmațiile fostei judecătoare Lăcrămioara Axinte care a inițiat operațiunea prin care au fost depuse în jur de 130 de acțiuni în justiție, pentru anularea deciziei CCR. Aceasta a afirmat că este nevoie de cât mai multe cereri depuse pentru a găsi un judecător favorabil, s-a dovedit a fi Alexandru Vasile, de la Curtea de Apel Ploiești.
„Sunt două chestiuni aici. Una legată de ce ați spus, că s-a găsit judecătorul. Ce pot să spun este că CSM a decis sesizarea Inspecției Judiciare într-un context care rezultă din comunicatul CSM al unui efect major în opinia publică, creat de acceastă hotărâre și a unor susțineri făcute de mai multe persoane cu privire la contextul pronunțării acestei hotărâri. Vom avea o cercetare a Inspecției Judiciare și vom vedea și pe această coordonată care este adevărul.
În ce privește susținerea doamnei judecător – am văzut-o în această dimineață – este deosebit de îngrijorătoare cu privire la «să găsim judecătorul» sau «să aflăm judecătorul» pentru că în sistemul de justiție din România nu părțile își aleg judecătorul. Există un sistem de repartizare aleatorie care își propune tocmai ca o cauză să nu poată fi judecată de un judecător anume dorit de părți și atunci acest îndemn de căutare a unui judecător favorabil uneia din părți este un îndemn care nu are nimic de-a face cu justiția și care aduce o dimensiune de politizare a acestui demers ceea ce este total inadmisibil într-o societate democratică și într-un stat de drept”, a mai spus Radu Marinescu.
Inspecția Judiciară va trebui să clarifice situația
Totodată, ministrul Radu Marinescu a declarat că această operațiune este o formă de atac judiciar concertat care nu are legătură cu preocuparea de a stabili o chestiune juridică, ci cu atingerea unui obiectiv politic. În opinia sa, aceste chestiuni legate de manipularea sistemului de distribuire a cauzelor în mod aleatoriu, vor fi clarificate de ancheta Inspecției Judiciare.
„Dacă au existat fenomene de manipulare a sistemului de manipulare a sistemului de distribuire a cauzelor în mod aleatoriu, dacă au existat rațiuni care să realizeze conținutul unor elemente disciplinare, toate aceste chestiuni vor fi lămurite de Inspecția Judiciară. Ceea ce pot spune eu dintr-o preocupare pentru statul de drept este că, pe de-o parte accesul la justiție este recunoscut și este o componentă esențială la un proces echitabil. dar pe de altă parte, încercări de manipulare a unor persoane, a acestor principii, pentru a atinge scopuri politice, iar nu juridice, sunt demersuri care tind să afecteze justiția și în nici un caz nu sunt unele care să tindă la stabilirea unor adevăruri judiciare.
Este o formă de atac judiciar concertat, atât timp cât aceste aspecte sunt revelate în spațiul public, îndemnuri de a se depune sute de dosare, depuneri de sute de dosare cu același obiect și la interval foarte scurt înainte de alegeri, îndemnul de a se căuta judecători favorabili… toate aceste chestiuni se îndepărtează de legitimitatea unei preocupări de a stabili o chestiune juridică. Până la urmă un sistem de drept care este obiectiv, imparțial și european ajunge o singură speță ca să dezlegi un raport juridic. De ce este nevoie să faci sute de acțiuni, acest lucru este sub un mare semn de întrebare”, a subliniat Radu Marinescu.