Ce conținea, de fapt, celebrul Cico din ‘Epoca de Aur’. Care era procesul de fabricație al celebrei băuturi carbogazoase

Într-o perioadă în care băuturile occidentale precum Coca-Cola sau Pepsi ajungeau rar în casele românilor, Cico devenise băutura carbogazoasă emblematică pentru gusturile autohtone.

Chiar dacă mulți dintre tinerii din prezent nu au avut ocazia să-l încerce, Cico trăiește prin amintirile pline de nostalgie ale părinților și bunicilor, așa cum amintește și platforma muzeulbradurilor.ro.

Lansat în anii ’70, Cico a fost răspunsul României socialiste la sucurile populare din Vest. Inițiativa nu i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu, așa cum s-ar presupune, ci fratelui său, Ion Ceaușescu, care a propus dezvoltarea unei rețele naționale de fabrici de conserve și sucuri pentru a valorifica recolta de fructe și legume din țară.

Numele băuturii provine dintr-o combinație inspirată: „CI” de la citrice și „CO” de la cola – o încercare de a acoperi o paletă largă de arome într-o singură sticlă.

Cico avea un gust dulce, ușor acidulat, care plăcea publicului. Deși o sticlă costa un leu – o sumă deloc neglijabilă în acea vreme – acest lucru nu împiedica popularitatea sa în rândul consumatorilor.

Procesul de fabricație

Cico era realizat exclusiv din ingrediente naturale, fără aditivi sau conservanți, ceea ce îi conferea un farmec aparte, dar și o durată de viață extrem de scurtă – doar 7 zile. Această limitare a contribuit la mitul prospețimii care înconjoară băutura, ce trebuia consumată rapid, pentru a nu-și pierde aroma fructată și efervescența.

Concentratele utilizate erau produse de Institutul pentru Produse Horticole din București și apoi livrate către circa 70 de fabrici din întreaga țară, unde băutura era preparată, îmbuteliată și distribuită.

În București, Întreprinderea de Produse Alimentare (IPA) avea șase fabrici unde se producea Cico. Cinci dintre ele funcționau aproape artizanal: sticlele erau curățate manual cu perii de sârmă, sucul era turnat cu ajutorul unei pâlnii, capacele se aplicau printr-o presă acționată cu piciorul, iar etichetele erau lipite manual de lucrătoare, folosind clei. Singura fabrică modernizată era cea din Militari, dotată cu o linie de producție automatizată, importată din Franța.

Ingrediente și rețete din spatele gustului autentic

Ion Stamanichi, fostul director al fabricii Cico, a oferit detalii despre cum se producea sucul. Acesta era preparat exclusiv din concentrate de fructe, majoritatea provenind din România sau obținute prin schimburi comerciale cu alte țări. La Brașov, spre exemplu, se fabricau concentrate din mere, cătină și struguri, iar rețetele erau dezvoltate cu sprijinul Institutului de Chimie Alimentară.

România a avut și parteneri externi, precum omul de afaceri grec Arvanidis, care furniza concentrate în cadrul unor acorduri de tip barter. Astfel, o bună perioadă, Cico a fost realizat și din concentrate grecești, adaptate însă la gusturile locale.

Cico – simbolul unei generații

În perioada sa de glorie, Cico era produs în cantități impresionante, ajungând la 600.000 de sticle zilnic, ceea ce reflectă cererea uriașă din partea populației. După căderea regimului comunist, băutura a mai fost prezentă o vreme în baruri și terase, ca o reamintire a gustului copilăriei pentru mulți români.

Astăzi, Cico nu mai este disponibil pe piață, dar rămâne un simbol al unei epoci, pomenit cu zâmbet și melancolie. Mai mult decât o simplă băutură, Cico a reprezentat o parte din identitatea unei generații – un produs creat cu pasiune, muncă și ingrediente autentice românești.