Sport

Carlos Alcaraz s-a calificat pentru prima oară în finala de la Roland Garros


La 21 de ani, Carlos Alcaraz a devenit vineri cel mai tânăr jucător care ajunge în finala unui turneu major pe toate cele trei suprafețe. Spaniolul s-a calificat în prima sa finală de la Roland Garros, după ce l-a învins pe Jannik Sinner cu 2-6, 6-3, 3-6, 6-4, 6-3, după patru ore și 12 minute, potrivit Mediafax.

Într-unul dintre cele mai așteptate meciuri ale anului, ambii jucători s-au chinuit să își găsească cel mai bun nivel în primele două seturi. La 1-1 la seturi, Alcaraz a părut să preia controlul când Sinner a suferit crampe la mână la 2-2 în setul al treilea. Italianul și-a scuturat în mod regulat mâna între puncte și, deși viteza serviciului său a scăzut, a salvat patru mingi de break pentru a supraviețui pe serviciu, înainte de a primi tratament la 3-2.

Sinner a ieșit la rampă la reluarea meciului pentru a face imediat break, pe serviciul lui Alcaraz și și-a confirmat apoi break-ul, pentru a trece în avantaj. Alcaraz a refuzat însă să se predea în cel de-al patrulea set, al cărui final l-a abordat cu mai mută intensitate și precizie, pentru a trimite meciul în set decisiv.

Spaniolul a reușit apoi, într-un set al cincilea la fel de disputat, un prim break contra serviciului lui Sinner, în al doilea game, ducând scorul la 3-0. Din acel moment, Alcaraz a făcut puține greșeli, a servit eficient cu primul serviciu și i-a blocat lui Sinner o eventuală revenire, pecetluind o victorie istorică, la a treia minge de meci, după patru ore și 12 minute.

Cu a treia sa victorie în Top 5 din acest sezon, Alcaraz a ajuns la 5-4 împotriva lui Sinner în seria confruntărilor directe.

Alcaraz va încerca să câștige al treilea său titlu major și să-și îmbunătățească bilanțul la 3-0 în finalele de Grand Slam atunci când se va confrunta cu Casper Ruud sau Alexander Zverev în meciul pentru titlu, de duminică. Câștigătorul Next Gen ATP Finals 2021 a câștigat US Open în 2022 și a ridicat trofeul Wimbledon în 2023.

Cel mai tânăr jucător

Spaniolul este cel mai tânăr jucător care a ajuns în finala unui turneu major pe toate cele trei suprafețe și al doilea cel mai tânăr finalist la simplu masculin de la Roland Garros din 2000 încoace. Rafael Nadal a ajuns în meciul pentru titlu în 2005, 2006 și 2007, la vârsta de 19-21 de ani.

Alcaraz a lipsit luna trecută de la Roma din cauza unei accidentări la antebrațul drept, dar s-a simțit bine pe zgura pariziană. Spaniolul, care l-a învins în sferturi de finală pe Stefanos Tsitsipas în trei seturi, a cedat doar trei seturi în capitala Franței.

Sinner a jucat prima sa semifinală pe zgură și a încercat să ajungă în a doua sa finală majoră. Jucătorul de 22 de ani, care a câștigat Openul Australiei în ianuarie, va urca luni pentru prima dată pe locul 1 în clasamentul ATP și pleacă de la Paris cu un bilanț de 33-3 în acest sezon.

Sinner, 22 de ani, contra lui Alcaraz, 21 de ani, a fost cea mai tânără semifinală la un turneu major de când Andy Murray, 21 de ani, l-a învins pe Nadal, 22 de ani, la US Open în 2008.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button