Sport

Căpitanul Irlandei la rugby, Caelan Doris, va lipsi șase luni după o operație la umăr


Căpitanul naţionalei de rugby a Irlandei, Caelan Doris, care a fost supus unei intervenţii chirurgicale săptămâna trecută după o accidentare la umăr, va fi indisponibil timp de patru până la şase luni, a anunţat luni clubul la care evoluează, Leinster.

Jucătorul în vârstă de 27 de ani s-a accidentat în timpul înfrângerii din semifinala Cupei Campionilor, pe teren propriu, în faţa lui Northampton (37-34), pe 3 mai, potrivit Agerpres.

Accidentarea a dus la retragerea sa din turneul de vară al selecţionatei „Leii” britanici şi irlandezi, unde era favorit pentru banderola de căpitan.

„Caelan Doris a fost supus unei intervenţii chirurgicale vineri din cauza unei accidentări la umăr care îl va ţine indisponibil timp de patru până la şase luni”, a declarat Leinster într-un comunicat.

Prin urmare, prezenţa sa este exclusă pentru următoarele meciuri ale Irlandei, inclusiv confruntarea cu Noua Zeelandă programată pe 1 noiembrie la Chicago, urmată de meciurile-test de acasă împotriva Japoniei, Australiei şi Africii de Sud la Dublin.

În absenţa sa, căpitan al „Leilor” britanici şi irlandezi în turneul din Australia va fi jucătorul englez Maro Itoje (Saracens).




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button