Sport
Brazilianul Luiz Henrique va evolua la Zenit Sankt Petersburg
Clubul rus Zenit Sankt Petersburg a anunţat luni, pe contul său X, transferul brazilianului Luiz Henrique de la Botafogo, potrivit news.ro
El a semnat pentru patru sezoane, cu opţiune pentru încă un an. Extrema dreaptă în vârstă de 24 de ani, fost jucător la Betis Sevilla, părăseşte astfel Eagle Football Group.
Suma de transfer, estimată la 33 de milioane de euro (plus 2 milioane de euro bonusuri), ar trebui să fie plătită integral lui Olympique Lyonnais, care deţinea drepturile sportive ale jucătorului.
Luiz Henrique, care a ajuns în Brazilia în ianuarie 2024, nu a jucat niciun minut pentru Lyon.