Sport

Borja Sainz, de la Norwich City, suspendat șase meciuri pentru un gest controversat


Borja Sainz, extremă la Norwich City și golgheterul echipei în acest sezon, a fost suspendat pentru șase meciuri și amendat cu 12.000 de lire sterline pentru că a scuipat un adversar. Decizia a fost comunicată vineri de către club și confirmată de Asociația de Fotbal (FA), potrivit mediafax.

Incidentul a avut loc în minutul 74 al partidei pierdute de Norwich cu 2-1 împotriva celor de la Sunderland, pe 21 decembrie, când Sainz ar fi scuipat în direcția fundașului Chris Mepham. „Sainz a recunoscut acuzația, iar sancțiunile au fost impuse de o comisie de reglementare independentă”, a precizat FA într-un comunicat oficial, citat de Reuters.

După anunțarea sancțiunii, jucătorul spaniol în vârstă de 23 de ani a transmis scuze publice:

„A scuipa un adversar este complet necaracteristic pentru mine, iar reacția mea din acel moment a fost inacceptabilă. Regret profund acțiunile mele și îmi asum pe deplin responsabilitatea”, a declarat Borja Sainz.

Norwich City va juca sâmbătă împotriva formației Brighton & Hove Albion în Cupa Angliei, dar va fi lipsită de unul dintre cei mai importanți jucători din ofensivă.




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button