băncile din România, obligate să aplice o nouă regulă a UE
Uniunea Europeană a adoptat o nouă reglementare importantă, menită să schimbe fundamental modul în care se realizează transferurile bancare între țările membre, inclusiv în România.
Potrivit noilor reguli, toate plățile în euro vor trebui să ajungă în contul beneficiarului în cel mult zece secunde, indiferent de oră, zi sau perioadă a anului, inclusiv în weekend sau în timpul sărbătorilor.
Băncile din zona euro, inclusiv cele din Germania, Franța și Austria, au avut termen până în martie 2025 pentru a implementa această regulă de zece secunde. Băncile din afara zonei euro, care oferă servicii pentru conturi în euro, cum ar fi cele din România, Polonia sau Cehia, beneficiază de un termen extins până în martie 2027.
Un element important al acestei reglementări este faptul că transferurile rapide nu pot fi supuse unor taxe suplimentare. Acestea trebuie să fie la fel de accesibile ca plățile obișnuite, fără comisioane ascunse pentru rapiditate.
Deși noua reglementare aduce avantaje, există și un risc semnificativ: transferurile instantanee nu pot fi anulate. Spre deosebire de plățile clasice, unde erorile pot fi corectate înainte ca banii să ajungă la destinatar, în cazul acestor transferuri de zece secunde, o dată ce o tranzacție este aprobată, aceasta devine irevocabilă.
Măsuri stricte de securitate
Aceasta situație generează preocupări legate de securitate, mai ales având în vedere că fraudele bancare devin din ce în ce mai sofisticate. Pentru a reduce aceste riscuri, UE impune băncilor să adopte măsuri de protecție stricte.
Sistemele bancare vor fi obligate să verifice automat dacă numele beneficiarului se potrivește cu IBAN-ul introdus și să informeze clientul în caz de neconcordanțe, fără a percepe taxe adiționale pentru această funcționalitate, scrie realitatea.net.
De asemenea, utilizatorii vor avea posibilitatea de a stabili limite pentru plățile instantanee direct din aplicațiile bancare, cu opțiunea de a le modifica oricând. În cazul în care un client suferă o pierdere din cauza unor deficiențe în sistemele de securitate, banca sau furnizorul de servicii de plată ar putea fi obligat să acorde compensații.