Atacantul turc Enes Unal (Bournemouth), accidentat, va rata restul sezonului
Atacantul echipei engleze de fotbal de la Bournemouth, Enes Unal, va lipsi o perioadă îndelungată după ce a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat drept de la genunchi, marţi, în timpul unui antrenament, a anunţat clubul, scrie DPA, potrivit Agerpres.
Este a doua oară când internaţionalul turc suferă o astfel de accidentare, el experimentând situaţia şi când era la Getafe, în 2023, atunci lipsind aproape nouă luni (210 zile).
Bournemouth a indicat că atacantul de 27 de ani, care a jucat în fiecare pentru echipa engleză începând din, s-a ciocnit de un coechipier la antrenament.
„Suntem devastaţi să confirmăm că Enes Unal a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior drept în timpul unei sesiuni de antrenament. În primul rând, gândurile noastre sunt la Enes în acest moment, pentru ca el să poată trece cu bine peste această perioadă. Va fi supus unei intervenţii chirurgicale în zilele următoare, iar personalul medical al clubului îl va sprijini în acest sens în orice mod posibil, pe tot parcursul. Suntem cu toţii alături de el”, a scris clubul.
Bournemouth este pe locul 7 în Premier League după 20 de etape, cu 33 puncte, la 7 puncte de podium.