‘Aș fi dorit să pot vota anticipat…’
Într-o Românie care intră în linie dreaptă spre alegerile prezidențiale, Cristian Tudor Popescu alege să își exercite dreptul de vot… în altă parte. Nu în urnele politice, ci în competiția premiilor Gopo, unde cinematografia românească reînvie fantomele trecutului, de la ceaușismul muribund la antisemitismul adânc înrădăcinat.
În timp ce România intră pe ultima sută de metri a campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale, jurnalistul Cristian Tudor Popescu a ales să își exercite un altfel de „vot” – pentru filmele românești înscrise în competiția Premiilor Gopo.
„Nu la alegerile prezidențiale, deși rău n-ar fi să putem vota și noi anticipat, ca în America. Am votat pentru «Oscarurile» cinematografice românești – premiile Gopo. E bine că se mai țin și anul ăsta”, a scris CTP într-o postare publică.
Dintre filmele aflate în concurs, două i-au atras în mod special atenția: „Anul Nou care n-a fost” și „Săptămâna mare”. Ambele, consideră jurnalistul, ar putea purta subtitlul „Reconstituirea”, în amintirea capodoperei semnate de Lucian Pintilie.
Despre „Anul Nou care n-a fost”, Cristian Tudor Popescu spune că este „o dioramă animată a vieții în ceaușismul târziu”, în care se regăsesc „specii în habitatul lor natural: tineri frontieriști, ștabi și securiști, oameni înghițind orice pentru familie, artiști mâncători de căcat la zile mari, turnători și demolări ordonate de Ceaușescu”.
Deși remarcă unele imperfecțiuni la nivel de interpretare și construcție a unor replici, jurnalistul subliniază că filmul reușește să transmită autenticitatea acelei epoci: „Sentimentul cuprinzător pe care mi-l dă filmul este «așa a fost…». Și eu am trăit acel timp…”.
CTP și ‘Anul Nou care n-a fost’
În privința propriilor alegeri, CTP și-a exprimat preferințele clar: „Am ales «Anul Nou…» la categoriile «Cel mai bun film» – Bogdan Mureșanu/Kinotopia, «Cel mai bun scenariu» – Bogdan Mureșanu, «Cele mai bune decoruri» – Iulia Fulicea, Victor Fulicea. Iar pe Nicoleta Hâncu (…) «Cea mai bună actriță în rol principal».”
Cel de-al doilea film remarcat, „Săptămâna mare”, regizat de Andrei Cohn, l-a impresionat prin modul în care reușește să transforme nuvela „O făclie de Paște” a lui Caragiale într-un tablou al unei Românii adânc înrădăcinate în antisemitism, rasism și xenofobie: „Antisemitismul, rasismul, xenofobia, adânc înfipte în structura românească, de unde n-au plecat nici astăzi, sunt înfățișate nicidecum demonstrativ, tezist, ci cu un firesc tulburător, ca niște fenomene ale naturii de pe aici”, a punctat CTP.
Interpretările actorilor Doru Bem și Ciprian Chiricheș, imaginea semnată de Andrei Butică și costumele create de Viorica Petrovici sunt câteva dintre elementele pentru care jurnalistul a votat „Săptămâna mare” la mai multe categorii importante.
O tânără speranță…
În final, Cristian Tudor Popescu a remarcat și prezența unei tinere actrițe cu potențial extraordinar: „Semnalez o fetiță, care poate deveni o mare actriță, dacă nu cumva deja este: Carina Lăpușneanu în rolul copilei bolnave incurabil din «Unde se duc elefanții» – votul meu pentru «Tânără speranță»”.
La categoria „Cel mai bun film european”, CTP a ales „Prin ierburi uscate”, creația celebrului regizor turc Nuri Bilge Ceylan, pe care îl numește „marele cineast turc”.
Într-un moment în care România se pregătește să-și aleagă președintele, Cristian Tudor Popescu își reamintește că memoria și cultura pot fi, uneori, un act de vot la fel de important ca acela din cabina de vot.