Are peisaje care îți taie răsuflarea
Majoritatea românilor au orașe favorite în România și, de cele mai multe ori, acestea nu sunt localitățile în care locuiesc în prezent. Conform unui top realizat la solicitarea „Destinaţii Vizionare”, Brașovul este orașul în care majoritatea românilor s-ar muta imediat, dar și orașul pe care cei mai mulți își doresc să-l viziteze, informează Agerpres.
„Braşovul rămâne cea mai bună destinaţie pentru cei care vor să se relocheze pentru că oferă cel mai bun raport între condiţii de locuit, educaţie, locuri de muncă, petrecerea timpului liber. Poate nu am atins nivelul de dezvoltare economică a altor oraşe, dar atunci când cumulăm toţi indicatorii pentru a evalua nivelul de trai, cu siguranţă, Braşovul este înaintea oricărui competitor. (…) Iar avantajele noastre sunt cele oferite de mediul înconjurător, de oamenii care locuiesc aici, de investiţiile într-un sistem de învăţământ de calitate, dar şi de cele care transformă oraşul nostru într-un model de sustenabilitate, astfel încât Braşovul este oraşul în care îţi place să trăieşti şi să munceşti”, a comentat primarul Allen Coliban, primarul Brașovului
În percepţia respondenţilor la chestionarele studiului, avantajele principale ale Braşovului sunt: natură şi aer curat; ai unde să faci sport şi mişcare; ai unde să petreci timp de calitate; este un loc de unde poţi să porneşti afaceri de succes; oferă servicii educaţionale bune; te poţi mişca cu uşurinţă prin oraş; tehnologia şi inovaţia sunt integrate în serviciile oraşului.
Următoarele orașe preferate de români
Conform acestui studiu, Braşovul este urmat, în ordine, în topul oraşelor în care s-ar muta românii de: Cluj- Napoca, Sibiu, Oradea, Timişoara, Constanţa şi Bucureşti.
Potrivit acestuia, Braşovul ocupă tot prima poziţie în ceea ce priveşte oraşul pe care românii îşi doresc să îl viziteze, fiind urmat de Sibiu şi Constanţa, dar şi în ceea ce priveşte recomandarea ca destinaţie turistică, capitol la care este tot lider, urmat de Oradea şi Sibiu.
Cercetarea a fost realizată online, în două etape – despre vacanţele din 2022 şi cele din 2023, iar culegerea datelor s-a făcut în martie 2023 şi aprilie 2024.
La studiu au participat, în total, 4.200 de persoane, cu vârste peste 18 ani, din categoria populaţiei generale digitalizată din România, a mai menţionat sursa citată.