Stiri TV
Ar echivala cu o capitulare!
Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a declarat duminică că Ucraina nu ar trebui să fie de acord cu ultima propunere a președintelui american Donald Trump privind cedarea de teritorii în schimbul unui armistițiu cu Rusia, deoarece ar echivala cu o „capitulare”.
Kievul știe evident că ar putea fi nevoit să renunțe la o parte din teritoriu pentru a ajunge la un armistițiu durabil, convenit cu bună-credință, a declarat Pistorius pentru postul public german de televiziune ARD citat de Reuters și preluat de Rador Radio România.
„Dar cu siguranță nu vor merge atât de departe – sau nu ar trebui să meargă atât de departe – ca ultima propunere a președintelui american”, a spus Pistorius, care probabil va rămâne ministru al Apărării în noul guvern de coaliție german.
„Ucraina ar fi putut obține singură acum un an ceea ce este inclus în acea propunere (a lui Trump), este similară cu o capitulare. Nu pot identifica nicio valoare adăugată”, a adăugat Pistorius.