Sport
Antrenorul Liviu Ciobotariu pleacă de la FC Botoşani
FC Botoşani şi antrenorul Liviu Ciobotariu au reziliat, luni, înţelegerea contractuală în condiţii amiabile, a anunţat clubul moldovean.
Ciobi a preluat banca tehnică în etapa a III-a a turului acestui sezonului regular. Cu Liviu Ciobotariu în calitate de antrenor principal, „roş-alb-albaştrii” au bifat 4 victorii, 6 rezultate de egalitate şi 9 înfrângeri, ocupând în prezent locul 15 în clasamentul SuperLigii, cu 18 puncte.
Alături de Liviu Ciobotariu, şi-au încetat relaţiile contractuale şi antrenorii secunzi, Adrian Iordache şi Cătălin Munteanu, dar şi preparatorul fizic Lucian Păun.
Acesta a fost al doilea mandat al lui Liviu Ciobotatriu pe banca FC Botoşani. Primul a fost în sezonul 2018-2019. Atunci, în cele 25 de meciuri cu Ciobi pe bancă, „roş-alb-albaştrii” au obţinut 14 victorii, au terminat nedecis în patru confruntări şi au cedat în şapte jocuri.