Analiza care scote la iveală discrepanța uriașă între salariile medii nete pe ramură din România
Diferențele dintre salariile medii nete în funcție de ramurile economice din România ating niveluri alarmante, subliniind o discrepanță majoră între sectoarele de activitate. În timp ce angajații din domeniile cu productivitate ridicată și cerere mare, precum IT-ul sau sectorul financiar-bancar, beneficiază de salarii medii nete considerabil mai mari, în unele cazuri de aproape patru ori mai mari decât cele mai mici salarii medii din alte ramuri.
Astfel, cel mai mare salariu mediu net la nivel de ramură, de 11.541 lei, a fost înregistrat în luna octombrie în activități de servicii în tehnologia informaţiei; activităţi de servicii informatice, la polul opus fiind salariul angajaților din domeniul fabricării articolelor de îmbrăcăminte – 3.078 lei.
Domeniile cu cele mai mari salarii medii nete
În afara IT-istilor, cele mai mari salarii medii nete au fost înregistrate de:
- informații și comunicații 10.108 lei
- transporturi aeriene – 9.911 lei
- petroliști (extracția petrolului brut și a gazelor naturale) -9.715 lei
- activități de editare – 9684 lei
- fabricarea produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului – 9.454 lei
- fabricarea produselor din tutun – 8.523 lei.
Domeniile cu cele mai mici salarii medii nete
La polul opus, cele mai mici salarii medii nete au fost obținute în domeniile:
- fabricarea îmbrăcămintei – 3.078 lei
- pielărie – marochinărie – 3.558
- fabricarea articolelor textile – 3.646
- prelucrarea lemnului – 3.667
- industria alimentară – 3.946
Salariile medii nete de la stat
În ce-i privește pe bugetari, cele mai mari salarii medii nete au fost înregistrate în administrație publică și apărare – 7.141 lei, urmate de învățământ – 5.948 lei, sănătate – 5.300 lei.
În sectorul bugetar în luna octombrie 2024 s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în învăţământ (+3,0%, ca urmare a plății cu ora a cadrelor didactice), respectiv în administraţia publică (+0,8%). În sănătate şi asistență socială, câştigului salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1,2%).
Cele mai mari creșteri salariale din octombrie față de septembrie
Potrivit datelor INS, în luna octombrie 2024, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut comparativ cu luna septembrie 2024, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, creșterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).
Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 12,0% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, respectiv cu 10,2% în extracţia minereurilor metalifere;
• între 3,5% și 8,0% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor din tutun, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a.;
• între 2,0% și 3,0% în fabricarea de mobilă, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), activităţi de poștă şi de curier, alte activităţi extractive, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), alte activităţi industriale n.c.a., tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnașamentelor şi încălțămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea echipamentelor electrice, transporturi aeriene, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, repararea, întreţinerea şi instalarea mașinilor şi echipamentelor, comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor), activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).
Cele mai semnificative scăderi ale salariillor din octombrie față de septembrie
Scăderile câștigului salarial mediu net faţă de luna septembrie 2024 au fost determinate de acordarea în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori de încasările mai mici (în funcție de contracte/proiecte), scrie adevarul.ro.
Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secțiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează:
• cu 16,2% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 15,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului;
• între 2,0% și 8,5% în industria metalurgică, activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, transporturi pe apă, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice.