Știrile Zilei

ANAF investighează aspectele fiscale ale promovării candidatului Călin Georgescu. Persoane fizice și juridice, vizate


ANAF desfășoară activități de control privind activitatea unor persoane fizice și juridice „în legătură cu aspectele fiscale privind promovarea” candidatului Călin Georgescu, a transmis astăzi ANAF, pentru Profit.ro.

Verificările sunt derulate de către inspectorii direcției Antifraudă.

„Vă aducem la cunoștință faptul că ANAF a fost sesizată de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) cu privire la activitatea unor persoane fizice sau juridice în legătură cu aspectele fiscale privind promovarea candidatului menționat.

În acest context, vă comunicăm că, prin structurile specializate, ANAF desfășoară activitate de control în baza unor analize de risc, necesare în procesul prevenirii, combaterii și descoperirii faptelor de evaziune și fraudă fiscală.

Astfel, solicitarea și informațiile primite de la AEP sunt valorificate în cadrul analizelor de risc și a verificărilor efectuate, iar numărul persoanelor implicate se modifică în funcție de noile informații obținute”, a transmis acum ANAF, pentru Profit.ro.

Președintele AEP, Toni Greblă, a anunțat, la finalul lunii noiembrie, după primul tur al alegerilor prezidențiale, că AEP a transmis sesizări către Parchet și Poliție privind activitățile candidatului Călin Georgescu în campanie și posibile încălcări ale legislației electorale.

De asemenea, AEP a solicitat ajutorul ANAF pentru a verifica posibile plăți ilegale pentru promovarea, prin influenceri, a mesajelor politice ale candidatului, a anunțat, la momentul respectiv, șeful AEP.

 




Sursa

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button