Alertă la metrou – Un tânăr de nici 20 de ani s-a aruncat în fața unui tren
Tentativă de sinucidere la metrou. Un tânăr de nici 20 de ani s-a aruncat în fața unui tren în stația Aurel Vlaicu din zona Aviației.
Miercuri, 5 iunie 2024, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada de Poliție pentru Transportul Public a fost sesizată, cu privire la faptul că, într-o staţie de metrou, din Sectorul 1, o persoană s-ar fi aruncat în fața trenului, în timp ce acesta intra în stație.
La fața locului s-au deplasat cu operativitate polițiștii Serviciului Metrou și echipajele de prim-ajutor, care la acest moment intervin pentru salvarea persoanei în cauză, un tânăr în vârstă de aproximativ 18-20 de ani.
În prezent, activitățile sunt în dinamică, preciezează Poliția Capitalei.
Cercetările sunt continuate de Brigada de Politie pentru Transportul Public – Serviciul Poliție Metrou, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul.